Naționalul timișorean, prezent la ediția jubiliară a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina
A 50-a editie a Zilelor de Teatru ale Românilor din Provincia Autonomă Voivodina s-a încheiat duminică seara cu un spectacol eveniment desfășurat la Vârșeț.
Teatrul popular „Sterija” din Vârșeț a găzduit aseară ultimele manifestări prilejuite de ediția jubiliară a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voievodina. Cei aproximativ 200 de spectatori au vizionat mai întâi expoziția „Zilele de Teatru în imagini”, în așteptarea spectacolului actriței Mălina Petre de la Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara. În final laureații, dar și cei care au sprijinit această manifestare, printre care la loc de cinste s-a aflat Radio Timișoara, și-au primit binemeritatele recunoașteri ale contribuțiilor la reușita evenimentului.
Articol de Radio Timișoara, 6 iunie 2022, 14:21
Teatrul popular „Sterija” din Vârșeț, gazda ultimelor activități prilejuite de ediția jubiliară a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voievodina, manifestare decorată în 2018 de Președintele României Klaus-Werner Iohannis
În timp ce invitații vizionau expoziția „Zilele de Teatru în imagini”, colegii de la Radioteleviziunea Novi Sad munceau de zor. Aici luat la întrebări este Mircea Lelea, președintele ediției din acest an.
Spectatorii care aproape că au umplut sala teatrului au apreciat spectacolul actriței Mălina Petre, dar au fost darnici în aplauze și pentru laureații festivalului-concurs Zilele de Teatru ale Românilor din Voievodina.
A 50-a editie a Zilelor de Teatru ale Românilor din Provincia Autonomă Voivodina s-a desfasoarat în perioada 13 mai – 5 iunie 2022, în localitatile Torac, Seleuș, Alibunar, Uzdin, Coștei și Nicolinț.
Ascultați reportajul realizat de Mihai Anghel.