O localitate din Timiș, înțesată de obiective istorice, se pune în valoare cu fonduri europene și primul festival al ‘păturatei’
Localităţile din Banatul de pustă ar putea fi puse în valoare la o altă scară. Propunerea vine din partea celor de la Asociaţia Ariergarda, care au deja în vizor o localitate timișeană cu potențial turistic.
Articol de Radio Timișoara, 20 martie 2018, 12:30
Este vorba despre Ciacova, un orășel cu cu biserici catolice, sârbești, cu o culă mediavală, cu casa memorială Dositei Obradovici, monumente şi multe poveşti. Din păcate, începutul e anevoios, spune preşedintele Arergarda, Daniel Vighi.
“Există acolo niște corigențe adinistrative importante. De exemplu, tot ambientul în care se află Cula, celebrul turn, donjon medieval preotoman, este absolut neturistic. Pot autoritățile să meargă să vadă Cula de la Vârșeț, conacul, palatul administrativ, care e frumos”, spune Daniel Vighi.
Ciacova are o piaţă centrală care este, la o scară mai redusă, asemănătoare cu Piaţa Unirii din Timişoara.
“Foarte frumos este centrul, mai trebuie refăcut acolo. Clădirile sunt relativ OK, nu sunt într-o stare de paragină extremă. Dar și acolo mai trebuie făcute reparații și aranjat. Am vizitat casa memorială Obradovici, acolo sunt probleme, așteaptă o împrospătare în sensul unei zugrăviri. Este frumoasă Biserica Romano-Catolică oarecum asemănătoare cu cea din Piața Bălcescu de la noi”, spune președintele Ariergarda.
Sunt însă şi veşti bune de la Ciacova. Cula medievală a primit o finanţare de un milion de euro din fonduri europene, urmând ca lucrările să înceapă cât de curând, spune primarul Petru Filip.
„Suntem în curs de definitivare a proiectului tehnic și urmează licitația pentru executarea lucrării. Se fac săpături în zonă pentru descărcarea arheologică, evident că ne întârzie un pic. Noi o să facem partea de amenajare, ea a fost consolidată în 1996 doar că se pun în valoare camerele unde se va amenaja un muzeu, vom pune diferite obiecte. Va fi un telescop turistic pentru vizionarea împrejurimilor”, spune Petru Filip.
Surpriza este că la vară va demara şi primul festival culinar de la Ciacova, se mândreşte primarul Petru Filip.
“Primul festival al <păturatei>, este o mâncare tradițională care s-a folosit aici în zonă. Pe data de 8 iunie o să facem acest festival împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș. Vrem să facem un brand din această mâncare tradițională din zonă. Pe lângă monumentele arhitecturale și istorice ce le avem în zonă, să atragem turiști și pe această cale a acestui festival culinar”, spune primarul Petru Filip.
Localitatea Ciacova se află la doar 33 de kilometri de Timişoara, iar în zonă se mai află ca obiecte turistice castelul de la Banloc, conacele de la Rudna şi Foeni sau mănăstirea de la Cebza.
Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both:
Foto: http://turismtimis.ro