O nouă ediție a Festivalului „Art Time” Zilele Muzicii Vieneze, la Timișoara
O nouă ediţie a Festivalului „Art Time” Zilele Muzicii Vieneze va avea loc, de această dată, la Grădina de vară a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.
Articol de Radio Timișoara, 16 august 2020, 11:13 / actualizat: 16 august 2020, 13:19
A opta ediție a festivalului „Art Time” Zilele Muzicii Vieneze propune melomanilor trei seri speciale dedicate muzicii vieneze, pe 19, 20 şi 22 august, începând cu ora 20, în aer liber, la Grădina de vară a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara. Accesul publicului se va face exclusiv pe bază de invitaţii, care se pot procura de la Agenţia de bilete a Operei Naţionale Române din Timişoara. Concertele din cadrul festivalului se vor defăşura respectând normele de prevenţie şi de protecţie impuse de INSP, asigură reprezentanţii Asociaţiei Culturale Art Time, organizator al evenimentului.
La această ediţie, îşi vor da concursul Incanto Quartetto şi Art Kammerorchester, sub direcţia maestrului Peter Oschanitzky.
Invitaţi: Corina Murgu – violonistă (concertmaestru al Orchestrei Operei Naţionale Române din Timişoara), Serghei Zglavoci – contrabas (membru al Orchestrei ONRT), Constantin Tălmaciu – flautist (Viena) şi soliştii teatrului liric timişorean – mezzosoprana Gabriella Varvari şi baritonul Dan Patacă.
Invitat special: Cristian Rudic, Manager ONRT.
„Muzica vieneză este foarte aproape de noi. Este foarte aproape şi de publicul timişorean. Simbioza este, deja, concepută. Observ, când interpretăm, că reacţia publicului este specială, mult mai aproape sufleteşte faţă de alte zone ale ţării. Să nu uităm că Johann Strauss fiul a fost în Timişoara, iar acest fapt a lăsat o amprentă spirituală asupra aşezării timişorenilor. Nu este uşor să organizezi un festival, mai ales, un festival care doreşte să aibă o eleganţă vieneză” spune violonistul Ovidiu Rusu, fondator şi membru Incanto Quartetto.
Un dialog pe această temă, realizat de Simona Stoiţa cu violonistul Ovidiu Rusu, concertmaestru al Orchestrei Operei Naţionale Române din Timişoara, membru al formaţiei camerale Incanto Quartetto.
Festivalul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş.
Parteneri: Filarmonica „Banatul”, Opera Naţională Română din Timişoara, Datamax Line, NH Timişoara.
Parteneri media: Radio România Timişoara, TVR Timişoara.