Primarul Robu admite nerealizări în proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, admite că proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii înregistrează o serie de nerealizări.
Articol de Radio Timișoara, 9 iulie 2019, 17:00
Edilul susține că aceste nerealizări nu sunt cauzate de primărie, chiar dacă nici municipalitatea nu a alocat toți banii promiși.
“Sunt nerealizări datorită lipsei finanțărilor, doar primăria are un procent foarte mare de îndeplinire a obligațiilor financiare – 85 – 90% din bani provin de la primărie, eu am anunțat în mai multe rânduri lucrul acesta. Nici noi n-am dat 100% tot ceea ce ar fi trebuit să dăm, dar, dacă și ceilalți parteneri ar fi făcut virările așa cum le-am făcut noi, lucrurile ar fi putut merge mult mai bine. Nu am ce să-mi reproșez pentru că, în ceea ce mă privește, am alocat cât am putut. Mai mult decât atât nu se putea, mi-a fost permanent în atenție acest proiect și atunci când nimeni nu credea în șansele Timișoarei de a câștiga acest titlu, eu am mobilizat lumea cât am putut pentru a duce candidatura la bun sfârșit”, spune Nicolae Robu.