Radio Timișoara sărbătorește Ziua Culturii Naționale printr-o donație de cărți pentru copiii din zona Vârșeț
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Radio Timișoara va face o donație de carte în Serbia, la Vârșeț.
Articol de Radio Timișoara, 14 ianuarie 2022, 17:38 / actualizat: 17 ianuarie 2022, 7:16
Peste 500 de cărți, selectate conform programelor școlare, vor ajunge duminică la prânz la Vârșeț și apoi la copiii din zonă, care învață în limba română în ciclul gimnazial și liceal.
În cadrul primei întâlniri, desfășurată în octombrie 2021 în cadrul acțiunii „Badea Cârțan-Ai carte, ai parte”, au fost donate peste 500 de volume. Colegii de la Radioteleviziunea Novi Sad au prezentat evenimentul găzduit de Consiliul Național al Minorității Naționale Române Vârșeț.
Și de data aceasta acțiunea beneficiază de sprijinul Consulatului general al României la Vârșeț și al Consiliului național al minorității naționale române Vârșeț.
De menționat că prin acțiunea “Badea Cârțan-Ai carte, ai parte”, Radio Timișoara a făcut donații de peste un sfert de milion de cărți, în țară și în străinătate.