“Scene dintr-o căsnicie”, de Ziua Mondială a Teatrului la Timișoara
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm
Articol de Radio Timișoara, 25 martie 2016, 10:11
Spectacolul cu care celebrul regizor de film a decis să debuteze în teatru, a avut premiera luna aceasta.
“Povestea cuplului perfect retrasează, cu o hiperluciditate în egală măsură dureroasă și comică – complicatul desen al relațiilor dintre oameni, cu firele care îi leagă, ca și cu cele care se rup din egoism, nesiguranță sau comoditate”, spun realizatorii spectacolului.
Distrubuția reunește trei dintre cei mai cunoscuți actori ai Teatrului Național din Timișoara, Claudia Ieremia, Alina Ilea și Ion Rizea.
Spectacolul este programat duminică, de la ora 19, la Sala 2 și se joacă cu casa închisă. Cu aceeași ocazie, va fi citit mesajul cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului transmis, anul acesta, de regizorul rus Anatoli Vasiliev, unul dintre cei mai importanți regizori de teatru europeni.
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm