Spectacole în mijloace de transport în comun, manuscrise și texte în Braille în brutării, de Ziua Culturii Naționale la Timișoara
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de evenimente inedite.
Articol de Radio Timișoara, 15 ianuarie 2022, 08:43
Sub titulatura “Poftim cultură!”, timișorenii sunt invitați să asiste la mici spectacole puse în scenă în mijloacele de transport în comun din oraș.
Câțiva studenți actori vor porni astăzi de la ora 15:00 din Piața Libertății într-un periplu cultural cu mijloacele de transport în comun de pe liniile de tramvai 4, 9, de firobuz 14, 15, 16, 17 și de pe linia de autobuz 33. Călătorii vor asista la performance-uri spontane, pe texte ale unor autori români unanim apreciați.
Cu aceeași ocazie, elevi ai școlilor gimnaziale 19, 30, ai Colegiului Național Pegadogic și ai Liceului Teoretic Special Iris au pregătit texte manuscrise sau în Braille, cuprinzând fragmente din autori români. Textele astfel redactate vor fi găzduite de brutăriile Prospero din Centru, dar și din cartiere, pe Bd. Cetății, la Sala Olimpia, în zona Soarelui și în cartierul Dâmbovița.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu STPT, școlile gimnaziale 19, 30, Colegiul Național Pedagogic, cu Liceului Teoretic Special Iris și cu Prospero.