Spectacolul sincretic Arhetipuri româno-americane, inclus în seria de evenimente Parma Live Stage
Articol de Radio Timișoara, 28 iunie 2021, 21:51 / actualizat: 29 iunie 2021, 10:20
Spectacolul sincretic “ARHETIPURI ROMÂNO-AMERICANE” va fi inclus în seria evenimentelor “Parma LIVE STAGE”, o premieră pentru România.
Prestigioasa casă de discuri americană “Parma Recordings” include în seria de evenimente “Parma LIVE STAGE”, în premieră pentru România, spectacolul sincretic “ARHETIPURI ROMÂNO-AMERICANE”, care se va desfăşura pe 1 iulie, începând cu ora 19, la Centrul Reformat “Noul Mileniu” din Timişoara.
Concertul va fi transmis live, în versiune online (website parmarecordings.com).
Proiectul sincretic, propus de compozitorul Gabriel Mălăncioiu (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara) în procesul de selecţie a evenimentelor din cadrul seriei “Parma LIVE STAGE”, va fi susţinut de flautistul Matei Ioachimescu, artist internaţional, împreună cu ansamblul timişorean ATEM, din componenţa căruia fac parte: Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian.
Proiecţiile arhetipurilor vizuale vor fi create de artistul şi cercetătorul Gabriel Kelemen.
Toţi membrii echipei artistice implicate în spectacolul sincretic “ARHETIPURI ROMÂNO-AMERICANE” sunt cadre didactice ale Universităţii de Vest din Timişoara.
Programul va cuprinde:
George Crumb – Makrokosmos vol. I – Music of Shadows (for Aeolian Harp) pentru pian
Sebastian Androne-Nakanishi – Mnemo pentru clarinet, vioară şi pian
Doina Rotaru – Crystals pentru flaut şi pian
Dan Dediu – A Mythological Bestiary – Griffon pentru vioară şi pian
George Crumb – Makrokosmos vol. II – Voices from „Corona Borealis” pentru pian
Șerban Marcu – Toccata impaziente pentru clarinet, vioară şi pian
Aurelian Băcan – Extratereustru pentru clarinet şi violoncel
George Crumb – Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară şi pian
“Cred că este un eveniment important în sensul în care cultura română este dusă şi pe tărâmul nord-american. “Parma Recordings”, o casă de discuri importantă din Statele Unite ale Americii s-a adaptat foarte rapid situaţiei pandemice şi a lansat, printr-un proces de selecţie, această serie de concerte online. Ne-am gândit să aplicăm şi noi, ansamblul ATEM. Flautistul Matei Ioachimescu a răspuns invitaţiei noastre şi a fost cooptat în echipa interpreţilor. Am stabilit o tematică generoasă, aceea a “arhetipurilor româno-americane”. Bineînţeles, vorbind despre “arhetipuri”, despre “vortex”-uri, legătura cu preocupările artistului vizual Gabriel Kelemen a fost imediată, el studiind de peste treizeci de ani acest fenomen. Astfel s-a coagulat acest spectacol sincretic care uneşte, pe de o parte, creaţii ale unor compozitori români şi, pe de altă parte, lucrări ale celui mai important compozitor american în viaţă, George Crumb. Selecţia lucrărilor este de aşa natură încât să fie prezenţi compozitori care încearcă să sondeze această lume a arhetipurilor exprimate în muzică, legende sonore încifrate în partitură, mituri muzicale. Nu puteam evita numele doamnei Doina Rotaru, o foarte importantă compozitoare de la Bucureşti, dar şi Dan Dediu, fostul Rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Dorim să creăm o complementaritate între generaţia consacrată de compozitori români, din care fac parte doamna Doina Rotaru şi domnul Dan Dediu, şi mai tânăra generaţie reprezentată în acest concert de: Aurelian Băcan, Sebastian Androne şi Şerban Marcu. Dacă vorbim despre “arhetipuri” muzicale trebuie să ne referim fără îndoială la întreaga creaţie a lui George Crumb, un compozitor foarte important pentru care explorarea sonoră a fost unul din “drive”-urile care i-au motivat creaţia. Spre deosebire de mulţi compozitori ai avangardei muzicale, această explorare este strâns legată de un anumit mod de expresie şi, tocmai, de această sondare a unei lumi sonore fascinante, plină de simboluri, iar aceste simboluri de multe ori exprimându-se chiar în planul notaţiei muzicale: partituri în formă de spirală, partituri în formă de cruce” spune compozitorul Gabriel Mălăncioiu.
Gabriel Mălăncioiu, compozitor, Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Muzică şi Teatru – UVT. Interviu acordat Simonei Stoiţa.
“Acest eveniment are două încărcături emoţionale; pe de o parte, colaborarea cu muzicieni fantastici, serioşi şi dedicaţi muzicii “momentului”, pe de altă parte, o altă componentă sensibilă pentru mine este această binevenită expunere internaţională pe care Timişoara o poate realiza într-o acţiune generată de “Parma Recordings”, o entitate extrem de importantă din Statele Unite ale Americii, o casă de discuri cu o vizibilitate foarte mare. Gabriel Mălăncioiu a reuşit să propună un program extrem de valoros: muzică contemporană românească în alternanţă cu cel mai reprezentativ compozitor contemporan american, George Crumb. Este un program ofertant şi sensibil, variat şi frumos de ascultat, fie că vorbim despre Dan Dediu, Doina Rotaru sau despre compozitori din generaţii diferite. Acest concert sincretic va fi prezentat în versiunea online şi, astfel, privitori din toată lumea pot accesa link-ul. Propunerea vizuală a artistului Gabriel Kelemen este o componentă care o să atragă foarte mult. Dacă scriitura lui George Crumb este una exactă, minuţioasă, unde gestul muzical este foarte bine controlat, însă, de o sensibilitate cu totul aparte, iată muzica Doinei Rotaru prezintă cel puţin acelaşi nivel de sensibilitate, într-o altă scriitură, o altfel de propunere. Muzica Doinei Rotaru este magică, iar materialul este unul ritualic, al extazului, al contemplării, o “experienţă spirituală” într-o muzică absolut divină. George Crumb foloseşte o tehnică de “traducere” a gestului muzical în aşa fel încât emoţia este activă, reinventează o lume sonoră în care ascultătorul este scufundat şi de care el, ascultătorul, nu se mai satură… ” mărturiseşte flautistul Matei Ioachimescu.
Detalii în dialogul realizat de Simona Stoiţa cu flautistul Matei Ioachimescu, c.d.a. al Facultăţii de Muzică şi Teatru – UVT.
“Este un eveniment care leagă două instituţii, Facultatea de Muzică şi Teatru alături de Facultatea de Arte şi Design din Timişoara. Eu am mai avut colaborări cu compozitorul Gabriel Mălăncioiu şi cu ansamblul ATEM în 2019, într-un eveniment complex la Filarmonică. În ceea ce priveşte “Arhetipurile româno-americane”, partea pe care eu am să o discut, dar am să ating şi alte subiecte legate de compoziţie, de ceea ce înseamnă relaţia între sunet – formă – culoare, “arhetipurile” sunt un foarte bun suport, un paleativ aproape scenografic, pentru ceea ce ei interpretează din compozitori de notorietate care au un curaj enorm asemenea lui John Cage sau Scriabin, dacă ne gândim la sinestezia şi la celebra piesă “Prometheus” gândită pentru toate simţurile. Avem de-a face cu lumea fabuloasă a acestor geometrii care se nasc din “oceanul primordial”, un soi de “Solaris”, dacă ne gândim la Stanisław Lem, şi această dinamică a fluidelor, policromă, cu forme atât de interesante, toate trimit spre “arhetipuri”. Avem de-a face cu celule de convecţie, avem de-a face cu mişcări meandrice, sunt procese dinamice din fizică la interacţiunea şi confluenţa dintre sunet (acustică) şi lichid, fluidul care “prinde” viaţă, începe să pulseze. O să aduc aminte despre cercetările lui Hans Jenny, celebru antropozof care a studiat cimatica. Am înţeles de la prietenii acusticieni că sala de la Centrul Reformat “Noul Mileniu” din Timişoara are o acustică impecabilă. Artiştii muzicieni interpreţi vor construi un “univers” complex, iar eu voi proiecta pe peretele din spate, la o dimensiune şi o calitate 4K, această lume cosmogonică în plină manifestare. Acest spectacol sincretic merită văzut, el se transmite în Statele Unite ale Americii. Vă aştept să urmăriţi pe Internet repercusiunile şi reverberaţiile acestei “întâlniri” dintre sunet, formă şi miracolul cosmogonic”
Detalii despre contribuţia artistului vizual Gabriel Kelemen în cadrul concertului sincretic. Interviu acordat Simonei Stoiţa.
Suportul tehnic al spectacolului este oferit de Asociaţia “Tribul Artistic” din Timişoara.
Evenimentul va avea loc la Centrul Reformat “Noul Mileniu” din Timişoara, în data de 1 iulie, de la ora 19. Va fi disponibil online, pe website parmarecordings.com şi pe event-ul creat de Parma Recordings pe facebook, preluat de artiştii muzicieni interpreţi şi de Facultatea de Muzică şi Teatru – UVT.
(Afişul spectacolului: realizator, Sânziana Gheorghe. Sursa foto banner: facebook Matei Ioachimescu.)