Timișoara este oraș-candidat cu acte la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Urmează preselecția
Dosarul pentru candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii a ajuns astăzi pe masa comisiei. Autorităţile locale şi reprezentanţii Asociaţiei timişorene care s-au ocupat de dosar, au anunţat că au intrat oficial în cursă, alături de celelalte oraşe din ţară. Sub sloganul şi conceptul „Luminează oraşul prin tine!”, iniţiatorii mizează pe istoria bogată dar şi multiculturalitatea oraşului de pe Bega.
Articol de Radio Timișoara, 9 octombrie 2015, 16:18 / actualizat: 10 octombrie 2015, 10:12
Reprezentanţii autorităţilor şi cei ai Asociației Timişoara Capitală Culturală Europeană sunt convinşi că Timişoara va primi titlul, în 2021. Dosarul are 80 de pagini, în română și în engleză și conține răspunsuri la 52 de întrebări prestabilite care vizează strategia culturală a orașului, infrastructura culturală, susținerea politică, aspectele financiare, infrastructura de transport şi programul cultural al anului 2021 Preşedintele Asociaţiei, Simona Neumann, a prezentat ideile şi conceptele ce vor fi promovate.
Timișoara are foarte multe atu-uri. Avem, după cum am mai spus și cu alte ocazii, acest privilegiu al unui spațiu multi- și intercultural pe care noi exploatat în dosarul nostru de candidatură și, bineînțeles, proximitatea de Ungaria și Serbia cu care vom plănui să facem activități culturale comune. Sunt două puncte foarte importante pe care noi le-am introdus în dosarul nostru și pe marginea cărora am elaborat programul anului cultural 2021.
Şi autorităţile locale susţin demersurile pentru a obţine titlul. Primarul Nicolae Robu a promis că va sprijini în continuare demersurile cu fonduri substanţiale din partea municipalităţii.
Am suplimentat bugetul pentru cultură de cinci ori, spre exemplu, față de cum era înainte. Trebuie să ne angajăm și ne-am angajat, de altfel, că vom susține și în continuare pregătirea pentru exercitarea rolului de Capitală Europeană a Culturii în ipoteza pozitivă că vom câștiga competiția. Săptămâna trecut s-a aprobat alocarea unei sume de 20 de milioane de euro pentru programele culturale.
Pentru a marca înscrierea oficială în cursă, Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană a făcut echipă cu cei de la Alergotura. Astfel, sâmbătă, 10 octombrie de la ora 15:00, se pleaca de la Bastion într-un tur al centrului istoric.