Timișoara (re)citeşte, la ințiativa UVT și STPT
Articol de Radio Timișoara, 26 octombrie 2021, 09:06
Universitatea de Vest a lansat proiectul ‘Timişoara (re)citeşte’, derulat în parteneriat cu STPT, în toate mijloacele de transport în comun, pentru încurajarea lecturii.
Publicul călător va avea la dispoziție versuri scrise de poeţi bănăţeni contemporani, precum Ion Monoran, un simbol pentru Revoluţia din Decembrie 1989, Şerban Foarţă, de numele căruia se leagă versurile celui mai apreciat album al trupei Phoenix, Moni Stănilă, Robert Şerban, Tudor Creţu sau Nicoleta Papp. Au fost amplasate aproape o mie de afişe în peste 100 de mijloace de transport în comun, lista versurilor urmând să fie actualizată în timp.
Aceasta este doar o primă iniţiativă dintr-o serie de evenimente care are ca scop încurajarea lecturii şi promovarea scriitorilor contemporani, în contexte inedite, care au impact pentru comunitate.