Tristeţe în lumea artistică timişoreană. Soprana Viorica Pop Ivan s-a stins / Interviu din anul 2007

Artist de o mare sensibilitate ce a slujit arta cântului mai bine de cinci decenii, pedagog dedicat şi răbdător cu generaţii întregi de studenţi la Facultatea de Muzică din Timişoara, Viorica Pop Ivan trece la cele veşnice lăsând inima strânsă tuturor celor care au cunoscut-o.

Articol de Daniela Bacila, 29 noiembrie 2017, 13:50 / actualizat: 29 noiembrie 2017, 19:18

Vă prezentăm un fragment dintr-un interviu realizat în anul 2007 de prof. dr. Dan Aurel Băcilă:

Născută la Timişoara în anul 1936, înzestrată nativ cu multă sensibilitate, mari disponibilităţi muzicale şi o dragoste enormă pentru cânt, Viorica Pop Ivan este condusă pe sinuoasele poteci ale muzicii de  cei pe care îi numeşte mentorii săi artistici,  familia Nicolae şi Magdalena Ursu, care o îndrumă şi o călăuzesc spre arta sunetelor.  Astfel, la 11 ani, sub conducerea doamnei profesoare Magdalena Ursu va deţine rolul principal într-o operetă pentru copii: „Prinţesa din pădurea adormită”. Momentul a fost benefic, iar pasul micuţei pe scenă (scândura sfântă) decisiv, căci  mirajul scenei îi va pătrunde în suflet ca o vrajă. Vocea sa de copil era plăcută şi foarte frumos timbrată, motiv pentru care este îndrumată spre Şcoala Medie de Muzică.

La 15 ani va începe studiile de canto cu apreciatul tenor Traian Nicolau care, uimit de frumuseţea glasului său, va exclama: „Pe fetiţa asta o iau sub aripa mea…” Şi într-adevăr a luat-o sub aripa sa generoasă şi o va conduce în zbor înalt spre zările cele mai luminoase. Dacă profesorul Traian Nicolau îşi va fi dus promisiunea la bun sfârşit asta stabiliţi dumneavoastră, însă „mignona” Viorica Pop Ivan (cum o va numi mai târziu maestrul Nicolae Boboc), nu a dezamăgit pe nimeni niciodată, cu atât mai puţin pe cel care i-a dat primele lecţii de canto. Va urma, după cum era moda timpului, şi Şcoala de Comerţ dar Şcoala de Muzică pe care o absolvă în anul 1955 cu felicitări şi cu o Diplomă de Merit pentru rezultate deosebite la învăţătură. Promoţia d-nei Viorica Pop Ivan este doar a doua de la înfiinţarea Şcolii medii de muzică din Timişoara, perioada anilor 1951-1955, având director pe  prof. Alma Cornea Ionescu, iar mai apoi pe prof. Nicolae Ursu. Întrebând-o despre şcoala de altădată îmi răspunde plină de căldură că încă se mândreşte cu colegii şi profesorii săi, continuând:

Cred cu tărie că pot numi generaţii de aur ale învăţământului muzical timişorean cele din care am făcut parte împreună cu colegii şi profesorii mei, ani în care muzica era totul pentru noi, când studiam cu mare pasiune, cu dăruire şi mai ales cu multă seriozitate. Ne interesa profund ceea ce studiam, învăţam, repetam şi nu doar din obligaţie sau pentru note. La vechea şcoală de muzică din str. Ungureanu era o mândrie să fii elev, eram deosebiţi de alţi copii de vârsta noastră, eram oarecum „artişti” în ochii colegilor noştri de joacă, iar noi eram fericiţi cu rolurile noastre.

• Ştim că aţi avut şansa unor dascăli de excepţie. Ce ne puteţi spune despre profesorii dumneavoastră?

– Profesorii noştri erau nişte oameni minunaţi şi pedagogi desăvârşiţi. Materiile de specialitate se învăţau foarte serios şi temeinic, la noi primând calitatea, nu cantitatea, dar în mod sigur cunoştinţele acumulate nu se pierdeau ci rămâneau în noi ca o a doua natură. Să nu vă mire dacă o să vorbesc despre disciplina orelor de atunci, pentru că de la disciplină, ordine, seriozitate se pleca întotdeauna, disciplină dar altoită pe o dragoste ce ştiau să o insufle copiilor, dragoste pentru profesor şi drag pentru materia sa. Ne impuneau respect prin ţinută, dragoste prin comportament şi îi admiram pentru tot ceea ce făceau şi mai ales pentru că reuşeau să ne facă pasionaţi şi dornici de a şti şi a cunoaşte. Teoria muzicii am studiat–o  cu regretatul profesor Alexandru Şumschi, iar armonia cu marele dirijor Mircea Popa şi mai târziu cu Vasile Ijac. La folclor era o plăcere să îl asculţi pe Nicolae Ursu şi mai târziu pe tânărul, pe atunci, Ion Odrobot. La istoria muzicii de asemenea aveam un profesor tânăr care ne plăcea foarte mult, Nicolae Teodorescu.

– Cum era Şcoala de Muzică de pe strada Ungureanu, cum o vedeaţi cu ochii de copil?

– În primul rând nouă ni se părea frumoasă, mare, chiar dacă cu trecerea anilor cam greu găseam o sală liberă pentru studiu. Oricum, nouă ni se părea grozav să fii elevul acelei şcoli. Pe vremea studiilor mele, în şcoală se ţineau doar orele de specialitate muzicală. Abia din 1957 s-a înfiinţat şi secţia de Arte plastice în acelaşi sediu, devenind mult mai aglomerat.

– Cum se desfăşurau orele de specialitate?

– Domnul profesor Traian Nicolau era un pedagog de excepţie, poseda acea intuiţie privitor la evoluţia vocală a elevului cu o mare putere de pătrundere. Lucram multe vocalize în stilul belcanto-ului italian, cu lejeritate, ceea ce îţi consolida şi întărea aparatul vocal. Nu forţam niciodată vocea şi nici nu ne obosea peste măsură, totul fiind meticulos controlat. Personal, mi-a spus încă din şcoală că datorită genului meu de glas de coloratură  voi ajunge să cânt operă şi aşa a fost. La clasa de operă existau producţii încă din primul an unde eram cu toţii implicaţi, fiecare cu o piesă, pe măsura posibilităţilor sale, un lied mic, o canţonetă sau o arie. Cântam de asemenea şi la serbările şcolii sau la diverse evenimente la care eram solicitaţi. Mergeam la Operă foarte mult, iar idolii mei pe atunci erau soprana Lia Hubic şi tenorul  Ion Pisso, pe care îi admiram foarte mult în  spectacolele  în care jucau.

– Cu cine aţi făcut corepetiţia la clasa de canto a şcolii ?

– La clasa noastră corepetiţia era asigurată de doamna Alla Popa, solista de mai târziu a Filarmonicii Banatul şi de doamna Popescu, care ne încuraja de fiecare dată şi era dispusă să repete cu noi toate pasajele dificile până ne ieşea aşa cum trebuia. Ne erau foarte dragi şi ne ajutau mult în pregătirea rolurilor noastre.

– Ce s-a întâmplat după absolvirea şcolii în 1955 ?

– În primul rând am plâns, ne părea extrem de rău că ne despărţeam de colegi, de profesori şi de şcoală. Aveam colegi minunaţi: Eva Rapolthy, Alexandru Serac, Lizelotte Klein, Damian Vulpe, Ioan Ochsenfeld, Nicolae Schultz, Margareta Eisele, Boiana Ostoici. Cu unii am rămas încă buni  prieteni, alţii au părăsit ţara şi ne-am văzut mai rar sau poate deloc, dar toţi au făcut cariere minunate chiar dacă n-au continuat să facă muzică. Graţie pregătirii temeinice din şcoală şi evident profesorilor mei, am dat admitere la Cluj şi am fost declarată admisă la secţia de canto a Facultăţii de Muzică „Gheorghe Dima” la clasa profesorului Constantin Teodoru. Am avut şi acolo profesori deosebiţi, nişte oameni absolut minunaţi dar şi colegi pe măsură. Aş vrea să amintesc pe tenorul Alexandru Serac, coleg de şcoală dar şi partener de scenă mai târziu la Opera din Timişoara, pe Ioan Iung, pe Natalia Liveanu sau Lucia Blându, colege care de-a lungul anilor au dovedit mari calităţi interpretative şi pedagogice.

Garanţia calităţii şi maturitatea pregătirii muzicale a Vioricăi Pop Ivan o dă faptul că este angajată din chiar anul absolvirii studiilor superioare de Opera Română din Cluj, de unde după un an se va transfera la Teatrul Muzical din Braşov, unde debutează cu roluri de mare dificultate cum ar fi Lakme din opera cu acelaşi nume şi Gilda din Rigoletto. După experienţa unor scene de operă ca cele din Cluj şi Braşov, din anul 1963 o regăsim acasă la Timişoara, unde pe scena Operei Române va deţine timp de mai bine de 30 de ani roluri prim-solistice într-o paletă repertorială ce cuprinde câteva zeci de opere.

Iată cum descrie maestrul Nicolae Boboc în 1990 momentul primei întâlniri cu distinsa soprană:

„Cu destui ani în urmă o tânără absolventă a Conservatorului din Cluj solicita o audiţie în vederea angajării ca solistă la Opera din Timişoara…În faţa noastră a apărut o foarte simpatică mignonă, cu o voce tinerească, omogenă, bine timbrată şi bine lucrată, specifică pentru ceea ce în limbaj profesional s-ar denumi o coloratură lirică lejeră…cu ocazia probei spectacolului, tânăra noastră a demonstrat şi frumoase calităţi scenice: naturaleţe, dezinvoltură, siguranţă, credibilitate. Am declarat-o reuşită iar trecerea timpului ne-a confirmat din plin justeţea opţiunii… Ca dirijor aş evidenţia satisfacţia pe care ţi-o dă colaborarea  cu o solistă care, datorită unei stăpâniri desăvârşite a rolurilor, îţi oferă întotdeauna cea mai deplină siguranţă atât ţie, cel de la pupitru, cât şi partenerilor de joc.”

Prim solistă a Operei Române din Timişoara va fi distribuită în roluri principale de operă şi operetă: Lakme, Rigoletto, Lucia di Lamermoor, Bal mascat, Don Juan, Liliacul, Vânzătorul de păsări, Soarele Londrei, Ţara Surâsului, Silvia Contesa Maritza, Ana Lugojana şi multe altele. A avut contracte şi invitaţii în spectacolele operelor din Bucureşti, Cluj, Braşov, turnee  în străinătate ale operei dar şi invitaţii speciale în Germania, Italia, Spania, Olanda, Belgia. A cântat alături de solişti prestigioşi ai scenei lirice din ţară şi străinătate: Nicolae Herlea, David Ohanesian, Florin Diaconescu, Florin Georgescu, Dorin Teodorescu, Eugenia Moldoveanu, Viorica Cortez David, Cleopatra Melidoneanu, Manglio Rocky, Walter Monachesi de la Scala din Milano. A avut numeroase apariţii la televiziune şi a realizat imprimări radio. Studiul necontenit şi îmbogăţirea repertoriului, dar mai ales o atitudine critică faţă de propriile realizări, o impun în lumea muzicală ca o solistă de excepţie apreciată unanim de publicul spectator, de colegi dintre care în mod special se remarcă dirijorii cu care colaborează: N. Boboc, M. Popa (fostul său profesor de armonie cu care va susţine concursul de la Opera Română cu opera Lakme) Lucian Surlaşiu, Ioan Iancu şi mulţi, mulţi alţii. La toate aceste realizări se adaugă, din 1990 activitatea didactică pe care a desfăşurat-o ca lector în cadrul secţiei de canto a Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, unde a îndrumat cu multă pasiune şi dăruire tinerii studenţi în arta cântului vocal.

Foarte prezentă în acţiuni de o mare diversitate, implicată profund în viaţa artistică a oraşului de la spectacole cu public la lansări de carte, de la emisiuni culturale de televiziune la cenacluri literare, de la sărbătorile comunităţii la prezenţe în recital de-o autentică înălţare spirituală, indiferent dacă are în faţă un offertorium catolic sau complicate cântări iudaice, vocea sa este mereu la fel de frumoasă, coloratura sa este la fel de suplă şi graţioasă, în care noi recunoaştem cu uşurinţă stilul şi agilităţile belcantiste în spiritul căreia a fost instruită. Mereu plăcută şi afectuoasă cu cei apropiaţi, Viorica Pop Ivan continuă să exercite o puternică atracţie asupra publicului său, graţie însuşirilor sale de excepţie, farmecului şi naturaleţei sale, oferind un model de urmat generaţiilor viitoare.

Viorica Pop Ivan a fost recompensată de Consiliul Judeţean Timiş cu Premiul PRO CULTURA. A fost îndrăgită şi apreciată de toţi cei care au cunoscut-o, dovedindu-se un om prietenos, cald, înţelegător.

Colectivul Operei Naţionale Române din Timişoara anunţă înmormântarea pentru mâine, 30 noiembrie, la ora 14:00, la Cimitirul din str. Cosminului.

Să-i fie somnul lin…