Tronul Faraonului, mumii și amulete în Bastionul Theresia. Secretele Egiptului Antic sse dezvăluie la Timișoara
O expoziţie interactivă, plină de misterele Egiptului Antic s-a deschis astăzi la Timişoara. Machete cu cele mai celebre embleme ale civilizaţiei faraonilor, sunt expuse până în 30 noiembrie, la Bastionul Theresia din Timişoara. Aici, cei mici vor putea afla lucruri noi din istoria egiptenilor, vor putea participa la ateliere interactive şi vor putea face poze, în ipostaza de faraon.
Articol de Radio Timișoara, 16 septembrie 2015, 19:28 / actualizat: 17 septembrie 2015, 0:29
Directorul Muzeului Banatului, Claudiu Ilaş, spune că a dorit să aducă un suflu nou, cu această expoziţie interactivă, dedicată mai ales copiilor.
Cei mici vor avea la dispoziţie o sumedenie de informaţii, primite de la specialişti, ateliere de creaţie şi multe alte surprize.
Este vorba despre o expoziție interactivă pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani, este vorba despre Secretele Egiptului Antic, o expoziție care nu a mai fost la Muzeul Banatului. Vor găsi tronul Faraonului, Piramida Faraonului, vor participa la procesul de mumificare, vor face amulete, mărgele, poze. Este o expoziție educativă cu istoria Egiptului Antic. Vor putea lua suveniruri cu ei.
Claudiu Ilaș mai spune că expoziția a fost adusă odată cu începerea școlii, fiind destinată copiilor care vor să învețe mai multe despre Egiptul Antic.