Un artefact din Epoca Bronzului poate fi văzut la muzeul din Deva
Articol de Radio Timișoara, 5 martie 2019, 11:10
Un manşon din os, datat de specialişti în Epoca Bronzului, a fost expus la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Piesa, pe care sunt încrustate diverse modele, poate fi văzută într-o vitrină specială, până la finele lunii.
Exponatul a fost descoperit în timpul săpăturilor arheologice de pe şantierul autostrăzii A1 Deva-Orăştie, în zona Teleghi.
Materialul informativ care însoţeşte piesa arată că manşonul din os face parte, cel mai probabil, din categoria pieselor de harnaşament.
Potrivit specialiştilor, piesa a fost obţinută dintr-un os lung de vită, care a fost tăiat şi şlefuit ulterior.
Marginile capetelor au fost subţiate, iar la una dintre extremităţi au fost executate mai multe orificii.