Viaţa dacilor din Munţii Orăştiei, într-o expoziţie deschisă la muzeul din Deva
O expoziţie ce prezintă aspecte din viaţa dacilor din Munţii Orăştiei a fost vernisată la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Articol de Radio Timișoara, 22 februarie 2022, 16:57
Vizitatorii pot vedea obiecte care să le arate cât erau de pricepuţi meşterii care locuiau, acum aproape două mii de ani, în zona capitalei Sarmizegetusa Regia.
În expoziţie sunt ilustrate construcţiile epocii dacice, prin imagini şi propuneri de reconstituire, precum şi diverse obiecte realizate din piatră, fier, bronz, plumb sau lut.
utilizate în cadrul expoziţiei, astfel că publicul va putea să ia contact, prin tehnica digital-touch, cu o parte din piesele descoperite pe terasele Sarmizegetusei Regia şi în arealul înconjurător.
Expoziţia ‘Aspecte din viaţa dacilor din Munţii Orăştiei’ face parte dintr-un proiect derulat cu fonduri nerambursabile intitulat ‘Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei’. Promotorul proiectului este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar parteneri sunt MCDR Deva, Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei şi Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca.