Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„VIORI DECONSTRUITE” de Anca Andrei, expoziție la Reșița | AUDIO & GALERIE FOTO

Expoziția „VIORI  DECONSTRUITE”, cu lucrări realizate de Anca Andrei, va fi vernisată la Reșița, vineri, 15 iulie 2022, ora 17, la „Casa de Căsătorii” (Sala de expoziții).

„VIORI DECONSTRUITE” de Anca Andrei, expoziție la Reșița | AUDIO & GALERIE FOTO

Articol de Simona Stoița, 13 iulie 2022, 15:20

Tema expoziției este „vioara” deconstruită, recompusă, uneori în asocieri cromatice.

Sursă galerii foto: arhiva personală Anca Andrei.

Creatoarea Anca Andrei, originară din Reșița, trăiește și lucrează, din anul 1971, la Bremen (Germania).

     „Am avut norocul să mă nasc într-o familie de intelectuali. Părinții mei au avut multe cărți și plăci de muzică clasică. Chiar și astăzi ascult aproape numai clasic. Aveau și albume de artă, așa că am avut în cap imagini de picturi și sculpturi ale artiștilor plastici foarte cunoscuți. Pe la vârsta de cinsprezece – șaisprezece ani am văzut pentru prima oară, în Domul San Pietro din Roma, “Pietà” de Michelangelo, care m-a impresionat puternic, și mi-am propus ca atunci când voi fi mare să umblu pe „urmele” lui Michelangelo. La vremea aceea, Beethoven și Michelangelo erau favoriții mei. În timp s-au adăugat mulți alții.

    În anul 1971 am plecat din România cu ocazia unui concurs în Austria și m-am stabilit în Germania.

    De prin anul 1987 merg aproape anual în Italia, la început pe „urmele” lui Michelangelo, iar în 2001 – 2002 mi-am luat un an concediu, să stau mai mult la Florența. Cu această ocazie am cunoscut și artiști plastici moderni cu care am legat prietenii. Unul dintre cei mai buni prieteni din Italia, la care am stat mult timp, a fost Giuliano Ghelli, artist și el, pictor, care din păcate a murit în urmă cu opt ani. Așa am intrat în contact și cu arta modernă. Am cunoscut lucrările lui Arman, artist plastic, căruia îi datorez inspirația de a deconstrui viori.

    După război, prin anul 1948, părinții mei au fost siliți de împrejurări plece de la București și să se stabilească la Reșița, unde ne-am născut noi, eu și fratele meu. La Reșița fiind o Școală germană și un bazin de înot, părinții ne-au trimis la Școala germană să învățăm o limbă străină, la înot și la alte sporturi. Astfel, am făcut înot de performanță, ceea ce mi-a permis să umblu prin lume, participând la concursuri. Reșița rămâne pentru mine un fel de „acasă”, unde mai am câțiva prieteni de pe vremuri și, între timp, relativ, multe cunoștințe.

    Reșița este locul unde tatăl meu a făcut viori experimentale, căutând să îmbunătățească sunetul la instrumentele de coarde. Din păcate a murit mult prea devreme, în anul 1969, iar experimentul și multe viori au rămas neterminate… Aceste viori, unele terminate, unele neterminate, multe doar începute, au petrecut ultimii cinzeci de ani în câteva vitrine la Reșița, altele la Sinaia, unde a locuit mama mea în ultimiii ani. Acum m-am decis să fac ceva cu aceste viori, să fac din ele un fel de operă de artă.

   

Cum spuneam, am cunoscut în Italia lucrările artistului plastic Arman, sculpturi de bronz care reprezintă instrumente de coarde descompuse. Așa mi-a venit ideea să descompun viorile neterminate ale tatălui meu și să le asamblez în mod divers. De la lemnul de vioară până la vioara întreagă, cu coarde, din care ieșeau sunete, tatăl meu a făcut absolut totul manual, chiar și călușii de vioară care trebuiau să fie adaptați viorii respective. Câteva viori au scăpat de soarta „descompunerii” și au rămas așa cum le-a lăsat tatăl meu. Pe una din ele a cântat un violonist dintr-un ansamblu din București. A cântat puțin “Méditation” din opera “Thaïs” de Jules Massenet și chiar au ieșit sunete bune. După mai bine de cinzeci de ani de tăcere totală, de atunci, pentru prima dată au ieșit sunete dintr-o vioară a tatălui meu.

 

„VIORI DECONSTRUITE”, expozitie la Resita. Autor: Anca Andrei.

  Am numit expoziția „VIORI DECONSTRUITE”. Sunt douăzeci și șase de exponate, opt sub formă de tablou (părți de vioară lipite pe carton și puse în ramă), șaisprezece obiecte sunt plasate (viori tăiate în mai multe părți și asamblate în mod diferit). Unele sunt colorate în culorile curcubeului. Nu toate viorile deconstruite sunt viorile tatălui meu. Câteva au fost cumpărate ulterior. De vreo trei ani de când mă ocup cu „descompunerea” viorilor, am ajuns la concluzia că vioara este într-adevăr „Regina instrumentelor”, nu numai pentru sunetele „patetice” pe care le produce, dar și pentru forma perfectă pe care o are.

    Mulțumesc Primăriei din Reșița pentru că mi-a pus la dispoziție Sala de expoziții de la „Casa de Căsătorii” (vizavi de Testrul de Vest), unde aș vrea să-i invit, vineri, 15 iulie 2022, începând cu ora 17, pe cei care vor să vadă mai multe variante ale unui „obiect” pe care îl cunoaștem doar așa cum e.

    Nu sunt artist plastic, ci doar iubitor de arte. Această „ocupație” m-a învățat să privesc, și din alte unghiuri, lucruri și obiecte „banale” și să ajung la concluzia că toate obiectele au o frumusețe. Cred că evenimentele culturale, indiferent că e muzică, artă plastică, fotografie sau teatru, sunt „balsam” pe sufletul omului.” apreciază creatoarea Anca Andrei.

Ascultați interviul acordat de Anca Andrei, autoarea lucrărilor expoziției „VIORI  DECONSTRUITE”, interviu în exclusivitate pentru Radio Timișoara (difuzat în emisiunea „Cultura la doi pași”, realizator Simona Stoița):

Anca Andrei s-a născut în 18 august 1951, la Reșița, unde a absolvit Școala germană și a urmat cursuri de înot de performanță. A participat la multe concursuri internaționale de înot, inclusiv la Jocurile Olimpice din Ciudad de México, Mexic, în 1968. După participarea la un concurs în Austria, în 1971, s-a stabilit în Germania, la Bremen. A studiat limba engleză și a continuat să practice sportul. A predat la catedră, timp de patruzeci de ani.

Anca Andrei este pasionată de muzica clasică, de artă clasică și modernă.

Sursă galerii foto: arhiva personală Anca Andrei.

bookfest 2025
Cultură luni, 24 martie 2025, 13:22

Personalitățile Banatului cultural vin la Bookfest Timișoara

Vizitatorii sunt așteptați pentru patru zile de evenimente culturale de înaltă ținută, lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu...

Personalitățile Banatului cultural vin la Bookfest Timișoara
visuali italiane
Cultură luni, 24 martie 2025, 12:05

Visuali Italiane 2025 aduce la Timișoara cele mai noi filme italiene

Publicul cinefil va descoperi regizori tineri și debutanți îndrăzneți, alături de nume mari și actori de top. Festivalul „Visuali Italiane...

Visuali Italiane 2025 aduce la Timișoara cele mai noi filme italiene
Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth
Cultură vineri, 21 martie 2025, 12:10

Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth

Opera Naţională Română din Timişoara invită publicul meloman la concertul aniversar intitulat „Un secol de muzică”. Concertul, care...

Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth
“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public
Cultură marți, 18 martie 2025, 09:37

“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public

Expoziţia inedită “Armata de teracotă” de la Complexul Muzeal Arad, aflată în premieră în ţara noastră, a fost vizitată de peste 5.000...

“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public
Cultură joi, 13 martie 2025, 20:02

Salonul de Carte Bookfest 2025 la Timișoara / PROGRAM

Timp de patru zile, din 27 până în 30 martie, vizitatorii vor găsi cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri și vor putea participa la...

Salonul de Carte Bookfest 2025 la Timișoara / PROGRAM
Cultură duminică, 9 martie 2025, 16:58

INTERVIU | Arta românească pe scena internațională; performanța Galeriei Jecza din Timișoara

Galeria Jecza a reușit o performanță remarcabilă după ce Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York a achiziționat trei lucrări ale...

INTERVIU | Arta românească pe scena internațională; performanța Galeriei Jecza din Timișoara
Cultură vineri, 7 martie 2025, 18:22

Reacții față de OUG privind managementul instituțiilor de cultură. Ada Hausvater: Pune în pericol o instituție de spectacol

Managerul unei instituții de cultură trebuie să aibă studii de specialitate, spune directoarea Teatrului Național din Timișoara. Ministerul...

Reacții față de OUG privind managementul instituțiilor de cultură. Ada Hausvater: Pune în pericol o instituție de spectacol
Cultură joi, 6 martie 2025, 17:12

Sala 2023 a Teatrului Național din Timișoara, finalizată anul acesta

Lucrările de modernizare a Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara se încheie anul acesta.  Sala a fost înălțată și în scurtă vreme...

Sala 2023 a Teatrului Național din Timișoara, finalizată anul acesta