Căsătorii de o zi în centrul Aradului de Ziua Îndrăgostiților
De Ziua Îndrăgostiților, perechile din Arad care se gândesc să își unească destinele au avut ocazia să testeze căsătoriile de o zi.
Articol de Radio Timișoara, 14 februarie 2024, 20:00 / actualizat: 15 februarie 2024, 12:00
Pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad a fost pregătit un iglu decorat tematic, un panou special pentru fotografii și o inimă mare din baloane albe și roșii.
Îndrăgostiții de toate vârstele și-au unit destinele cel puțin pentru o zi în fața unui ofițer de stare civilă.
“Dragostea înseamnă viață, putere și înțelegere. Dacă dragoste nu avem, nu avem nimic. (Reporter: Și cum este căsătorit?) Foarte bine extraordinar”, spune un tânăr de 16 ani.
Decorul de dragoste rămâne în centrul Aradului până de Dragobete, când va fi adaptat sărbătorii românești a iubirii.
“Încercam să păstrăm tradiția. Practic dăm startul sărbătorilor cu iți de primăvară. Ca în fiecare an, așteptăm pe cei care doresc să facă o căsătorie de o zi. Continuăm acest eveniment până de Dragobete, când nu închidem, ci doar reconfigurăm, refacem în spiritul Dragobete tot ce se întâmplă aici. Apoi ne ducem, încetul cu încetul, spre 1 martie și 8 martie ocazie cu care eul feminin va fi cu mult cu mult mai prezent”, spune primarul Călin Bibarț.
Primele 30 de cupluri care au încărcat în secțiunea comentarii a postării despre evenimente de pe pagina de Facebook a Primăriei Arad poza cu diploma căsătoriei au primit pe loc două invitați la concertul susținut de Teo Milea la Filarmonica din Arad.
Ascultați reportajul realizat de Alex Negru.