Căsătorii de probă în decor de castel, de Dragobete
Toți îndrăgostiții sunt așteptați în data de 24 februarie, la Castelul Corvinilor, ca să își demonstreze iubirea printr-un ceremonial special.
Articol de Radio Timișoara, 18 februarie 2018, 20:51
Prima dată a fost sărbătorit Dragobetele în municipiul de pe Cerna anul trecut, într-o manieră similară. Și anul acesta Muzeul Castelul Corvinilor îi invită pe tinerii îndrăgostiți (tinerețea fiind o stare de spirit) să se căsătorească de probă, pentru o zi. Ceremonia va fi oficiată de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Ceremoniile de oficiere a căsătoriilor de probă vor avea loc în Capela Castelului Corvinilor, între orele 12:00 – 14:00. Persoanele interesate sunt rugate să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului.