Castelul Corvinilor trece la programul de iarnă
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost desemnat Destinaţia Anului 2024 la categoria “Atracţii cultural-educative'” într-o competiţie organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului împreună cu asociații de turism.
Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2024, 18:31
Programul de vizitare al Muzeului Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara se modifică începând de la 1 octombrie.
Castelul Corvinilor va fi deschis pentru public între orele 9.00-17.00, a anunţat, luni, administraţia locală.
“Turiştii care ajung la Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara în următoarea perioadă trebuie să ştie că programul de vizitare se modifică începând de la 1 octombrie. Astfel, în perioada 1 octombrie-31 martie, cel mai frumos castel din România va putea fi vizitat după următorul program: luni: 12,00 – 17, 00, marţi – duminică: 09.00 – 17.00”, se arată pe pagina Muzeului Castelul Corvinilor.
Castelul a fost vizitat anul trecut de 392.000 de turişti, conform datelor publicate de Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara.