Covorul din begonii decorează Grande-Place din Bruxelles FOTO
Un covor floral format din mai mult 540.000 de begonii, pe o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi, mai poate fi admirat duminică, în Piața Mare din capitala Belgiei.
Articol de Radio Timișoara, 17 august 2014, 12:09 / actualizat: 28 august 2014, 15:28
Evenimentul bianual este dedicat în acest an aniversării a 50 de ani de la începutul afluxului de imigranţi turci spre Belgia.
Tema muzicală ce însoțește covorul din begonii este viaţa nomazilor din câmpiile Anatoliei. Oficialii belgieni din domeniul turismului au precizat că muzica prezentată, seara în Grand Place, este un amestec de sunete ale instrumentelor muzicale tradiţionale turceşti, cum este ‘saz’, un fel de lăută, şi tobe, precum şi de tonalităţi muzicale contemporane.
Accesul în balconul Primăriei, de unde se poate vedea întregul covor floral, costă 5 euro.
Begoniile, care au dus în lume faima horticultorilor belgieni, și-au făcut apariția pentru prima dată în Gent în anii 1860. În fiecare an, Belgia produce peste 60 de milioane de begonii, din care 80% sunt pentru export. Florile cu o bogată paletă coloristică sunt sădite la finele lunii ianuarie.
Pe durata verii, sute de milioane de flori dau culoare acestei regiuni horticolă, iar cele mai frumoase sunt selectate pentru realizarea covorului floral, fiecare fiind conceput pornind de la o temă specifică.
Covorul floral are nevoie de 300 de begonii pe metru pătrat și include flori proaspăt culese. Din fericire, begoniile prezintă o mare varietare de culori și nuanțe ceea ce permite realizarea unui covor floral diversificat.
Primul covor floral, așa cum este astăzi cunoscut, a fost creat în 1971 în Grande Place, de către arhitectul peisagist E. Statemans, însă acesta era doar punctul culminant a unei întregi serii de varități de astfel de covoare din flori realizate în orașe de-a lungul Flandrei.
Foto: Liviu Dumitru, Radio Timisoara