Expoziţie de bonsai, în premieră, la Timişoara
Articol de Radio Timișoara, 5 mai 2017, 10:01
De astăzi până duminică, la Iulius Mall, vor fi expuşi aproximativ 40 de pomișori. Totodată, vor fi oferite, ateliere demonstrative, unde cei interesaţi vor primi informaţii utile despre recoltare şi plantare/replantare, cum se ţine un bonsai în viaţă şi despre formarea şi legarea unui pomişor aflat la început de drum.
Tot în acest week-end este programat târgul „Sănătate pentru Toţi”. Cei interesați de un stil de viață sănătos pot găsi aici siropuri, esenţe din plante medicinale, produse apicole, din lavandă sau aloe vera, uleiuri presate, condimente, terapii alternative, până la creme şi geluri de întreţinere, săpunuri naturale, încălţăminte medicală, dar accesorii pentru masaj, bijuterii antialergice şi literatură de specialitate.