FOTO / Start pentru Oktoberfest. Parada festivalului a dat peste cap traficul din Timișoara
Cea de-a doua ediție a Oktoberfest a început joi la Timișoara cu o paradă a carelor încărcate cu butoaie de bere. Startul s-a dat din Piața Operei după care carele au urmat traseul – strada Mărășești – strada Gheorghe Dima – Piața Mărăști – strada Alexandru Ioan Cuza – parcare Iulius Mall. Cele cinci care alegorice au fost însoțite de cosume bavareze, fiind precedate de Fanfara Big Band. Zeci de curioși au admirat pe traseu deplasare carelor, parada încurcâd însă traficul rutier. Câteva echipaje de poliție au ieșit pe traseu pentru a dirija circulația, însă șoferii au fost nevoiți să aștepte minute bune în trafic.
Articol de Radio Timișoara, 24 septembrie 2015, 19:23
Actuala ediţie îl va aduce pentru public pe Unchiul Hans – mascota, parada carelor cu bere, cârnatul ‘XXL’ picant sau cu caşcaval, fanfare şi muzică nemţească, concurs karaoke, concursuri (Miss Heidi, pregătirea lăzii cu zestre, Miss Popularitate şi Regele Oktoberfest) şi multe alte surprize.
La mall a fost montat cel mai mare cort pentru evenimente din România, cu o capacitate de 4.500 de locuri şi o suprafaţă de 3.200 de metri pătraţi. Anemona Hermeneanu, organizator, precizează că, în premieră, cortul este dotat și cu balcoane.
Timișorenii sunt invitaţi la bere rece, cârnaţi picanţi XXL şi muzică bavareză. Festivalul româno-bavarez al berii se va încheia în 4 octombrie.
Oktoberfest este o sărbătoare a recoltei şi, conform istoricului timişorean Ioan Haţegan, inclusiv şvabii din Banat aveau o astfel de sărbătoare, dar în ultimul sfert de veac, sate întregi din Banat au fost depopulate prin plecarea masivă a nemţilor în Germania, ducând odată cu ei şi frumoase obiceiuri – Kirchweih (hramuri bisericeşti), zile ale recoltei (numite, acum, Oktoberfest) sau Fărşangul (carnaval cu măşti, la intrarea în Postul Paştelui).