Intrare gratuită în Luvru, oferită publicului de arheologi protestatari
Arheologi îngrijoraţi pentru viitorul profesiei lor au blocat joi după-amiază casele de bilete ale Luvrului la Paris, permiţând vizitatorilor să intre gratuit în muzeul cel mai vizitat din lume, informează AFP.
Articol de Radio Timișoara, 6 februarie 2015, 09:19
Peste o sută de protestatari ‘au blocat casele de bilete’ situate sub celebra piramidă din sticlă, între 11:00 şi 15:00 GMT, potrivit reprezentantului sindical Fabrice
‘Intrare gratuită, oferită de arheologi’, afirmă un afiş lipit pe geamul uneia dintre casele de bilete ale muzeului parizian, care a primit 9,3 milioane de vizitatori în 2014, dintre care 70% erau străini.
Arheologii ‘denunţă ameninţările la adresa protecţiei patrimoniului arheologic. De peste zece ani, privatizarea şi comercializarea acestui sector de activitate au dus la o situaţie catastrofală’, a afirmat un comunicat sindical.
Contactat de AFP, Ministerul Culturii şi-a exprimat ‘uimirea faţă de această mişcare, ale cărei consecinţe le suportă muzeul naţional’ şi a asigurat că este ‘în dialog permanent’ cu sindicatele care îi reprezintă pe arheologi.
Sursa foto: http://artdaily.com/