Mii de fotografii ale misiunilor Apollo au fost dezvăluite
Mii de fotografii din timpul misiunilor americane Apollo au fost încărcate pe Flickr la sfârşitul săptămânii trecute. Aceste imagini de înaltă definiţie, accesibile gratuit, dezvăluie momente din timpul misiunilor Apollo 7 până la Apollo 17, prin intermediul astronauţilor participanţi, scrie Le Parisien.
Articol de Radio Timișoara, 6 octombrie 2015, 13:49
Imaginile nu au fost publicate de NASA, ci de Kipp Teague, un pasionat care gestionează Project Apollo Archive. Între 1961 şi 1975, astronauţii erau echipaţi cu camere foto Hasselblad, relatează The Verge.
În 2004, Kipp Teague a început să scaneze imaginile şi să obţină ‘versiuni necomprimate, de înaltă rezoluţie’, a explicat el pentru The Planetary Society. De la zboruri pregătitoare până la ‘un mic pas pentru om’, imaginile prezintă şi scene din viaţa cotidiană ale astronauţilor.
Programul Apollo a avut ca principal obiectiv ‘aselenizarea unui om şi întoarcerea lui în siguranţă pe Pământ’ până la sfârşitul decadei 1960-1970. Acest obiectiv a fost atins de Apollo 11 în iulie 1969.
Sursa: Agerpres / Foto: geopolitics.co