Roata panoramică a ajuns la Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2021, 17:39
Roata panoramică, prezentă în premieră la un târg de iarnă din Timișoara, a ajuns în orașul de pe Bega.
Roata are o înălţime de 30 de metri, 18 gondole a câte 4 locuri fiecare, iar o sesiune „în aer” durează aproximativ 10 minute.
Roata panoramică a fost deja instalată în parcarea VIP de la Iulius Town, iar cei interesați să admire orașul de sus o pot face începând din această sâmbătă.
Roata a mai fost prezentă la Campus Fesztival în Debrecen, Festivalul Untold şi târgul de Crăciun de la Oradea.
Târgul Winter in my Town va mai include căsuțe cu preparate de sezon, food trucks, o piază de brazi și spectacole la final de săptămână.
Târgul va fi deschis în perioada 27 noiembrie 2021 – 16 ianuarie 2022, în intervalul orar 14:00 – 21:00, de luni până vineri, şi între 12:00 – 21:00, sâmbăta şi duminica.