Turiştii sunt așteptați la Parada Clătitelor de la Moneasa
Articol de Radio Timișoara, 11 iulie 2017, 14:32
‘Aşteptăm ca arădenii, şi nu numai, să vină în număr cât mai mare la acest eveniment, aşa cum au făcut-o în fiecare an. Avem un program artistic diversificat care va face ca cei prezenţi să se simtă bine pe parcursul celor două zile. Clătitele vor fi la loc de cinste, iar publicul prezent se va putea delecta cu diferite sortimente. Îi invităm, aşadar, pe toţi cei care doresc să petreacă un sfârşit de săptămână agreabil să vină la acest eveniment de tradiţie al judeţului Arad’, a declarat marţi primarul comunei Moneasa, Ioan Nuţu Herbei.
Clătitele se vor prepara pe loc, la mai multe standuri, şi vor satisface, mai mult ca sigur, toate gusturile, susţin organizatorii.
În faţa publicului vor evolua Ansamblul Cununiţa, Mile Povan, Ioana şi Dragoş Pricop, Petrică şi Ramona Viţa, Fraţii Petreuş, Formaţia Today şi Raoul.