A VI-a ediție a Festivalului-concurs de dansuri populare ”Hora”, la Dudeștii Noi
În ziua de Rusalii, duminică 16 iunie, comuna timișeană Dudeștii Noi găzduiește o nouă ediție a competiției destinată formațiilor de dansuri din spațiul DKMT. Manifestarea organizată de Primăria Dudeștii Noi în parteneriat cu Asociația “Pro Datina” va începe la ora 15:30 cu parada portului popular.
Articol de Daniela Bacila, 14 iunie 2019, 13:31
Deschiderea Festivalului va avea loc la ora 16:00, la Casa de Cultură.
Și-au anunțat participarea 10 formații, 8 dintre ele, din localitățile Hațeg, Giroc, Caransebeș, Pecica, Vermeș, Arad, Timișoara și Șimand, vor intra în competiție la cele patru secțiuni ale festivalului: grupuri, dans de fete, dans de băieți și soliști dansatori, iar două vor evolua pe scenă ca invitate.
Din juriu fac parte cunoscuții coregrafi: Ciprian Cipu (inițiatorul manifestării, președintele juriului și directorul festivalului), Toma Frențescu, Nicolae Stănescu, Vasile Peri, Nistor Ghimboașă.
Se vor acorda Marele Premiu „Hora”, Trofeul „Ionel Marcu”, Trofeul „Emilian Dumitru”, Trofeul „Milosav Tatarici”.
Regulamentul prevede și premii speciale pentru jocurile arhaice și costume tradiționale locale.
foto: Daniela Băcilă