Album de debut la Radio Timişoara – Vanesa Jarja
Articol de Daniela Bacila, 25 august 2015, 10:03
„Mă mândresc cu faptul că fac parte dintr-o familie de muzicanţi din moşi strămoşi. Sunt fericită că Dumnezeu mi-a dat darul de a cânta şi de a duce mai departe tradiţia familiei noastre” – ne spune tânăra interpetă de la Lugoj, Vanesa Jarja, care vine în studio, la emisiunea „Din suflet pentru tine”, miercuri, 26 august, după ştirile de la ora 9:00.
De pe primul ei CD realizat cu sprijinul prof. Sebastian Roşca, am selectat 7 cântece pe care vi le vom prezenta împreună.
Vanesa Jarja are 21 de ani, este studentă la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, profilul pedagogie, anul II. A început să cânte la vârsta de 11 ani alături de Ansamblul „Lugojana” al Casei de Cultură din Lugoj. Sporadic, a mai imprimat câteva piese dar primul său album vine la vârsta de 20 de ani, intitulat „Mi-s fată de muzicant”. Tatăl ei, virtuozul saxofonist Marian Jarja se îngrijeşte de experienţa pe care o acumulează cu fiecare eveniment.