Ansamblul folcloric “Zarandul” împlineşte 10 ani de activitate
Palatul copiilor din Arad în colaborare cu Asociaţia Culturală „Zarandul”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad şi al Centrului Cultural Judeţean Arad organizează un spectacol aniversar menit să marcheze 10 ani de activitate ai Ansamblului folcloric „Zarandul”, coordonat de profesor – coregraf Vasile Peri.
Articol de Daniela Bacila, 8 mai 2017, 11:31
Oaspeţi din Timişoara, Arad, Dorohoi, Maramureş şi Serbia vor fi prezenţi la sărbătoarea micilor artişti arădeni joi, 11 mai, de la ora, 18:00, la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Judeţean Arad:
Ansamblul de tineret „Timişul” al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara; Grupul vocal „Sânzienele” al Şcolii Populare de Artă din Arad coordonat de prof. Marioara Miclea; Ansamblul „Mugurelul” al Clubului Copiilor din Dorohoi; Ansamblul Folcloric al Şcolii Gimnaziale „Sf. Gheorghe” din Uzdin Serbia, Formaţia de dansuri tradiţionale „Călinăştenii Ţării Maramureşului” din Călineşti, jud. Maramureş.
La sfârşitul acestei săptămâni Palatul Copiilor din Arad organizează Festivalul Internaţional pentru copii şi tineret „Aşa-i jocul pe la noi”, ajuns la ediţia a XXIII-a.