“Cântec, joc și grai străbun” festival-concurs interjudețean de folclor pentru elevi
Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara organizează cea de-a XIV-a ediție a manifestării prin care își propune implicarea elevilor și cadrelor didactice în cadrul unor manifestări cultural-artistice care au ca țintă conservarea folclorului românesc și răspândirea lui în rândul tinerilor.
Articol de Daniela Bacila, 23 noiembrie 2023, 13:52
Concursul intitulat “Cântec, joc și grai străbun” se va desfășura pe trei secțiuni și pe cicluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal):
- Soliști vocali și soliști instrumentiști
- Ansambluri de dansuri populare
- Recitare dialectală (individual)
La prima secțiune s-au înscris 99 de copii din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara. Au fost selectați 71 de elevi care se vor întrece pe scena Sălii “Mihai Perian”, vineri, 24 noiembrie, de la ora 13:00. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Timișul – tineret, condusă de prof. Nicolae Baniciu.
La secțiunea a doua se vor întrece 15 ansambluri, sâmbătă, 25 noiembrie. În aceeași zi se va derula și secțiunea de recitare dialectală, cu zeci de copii selectați, precizează prof. Alina Micșa, coordonatorul festivalului.
Manifestarea este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
prof. Alina Micșa, coordonator proiect: