Fanfara Zece Prăjini şi Ovidiu Lipan Ţăndărică la Festivalul Fanfarelor de la Timişoara
Centrul de Cultură şi Artă Timiş sporeşte impactul Festivalului Fanfarelor cu invitaţi de renume. Din iniţiativa managerului instituţiei, prof. Liliana Laichici, ediţia cu numărul 29 a acestei manifestări capătă o nouă viziune.
Articol de Daniela Bacila, 26 septembrie 2017, 12:53
Duminică 1 octombrie, fanfarele timişene şi fanfarele populare cărăşene vor evolua alături de tineri instrumentişti reuniţi în band-uri.
Invitaţii de onoare sunt Ovidiu Lipan Ţandărică şi Fanfara 10 Prăjini care au reuşit să cucerească lumea cu muzica lor şi un stil aparte.
Fanfara Garnizoanei Militare Timişoara, Fanfara „Pro Amicitia” din Timişoara, Fanfara Populară din Grebenac – Serbia, Fanfarele populare din Mercina, Bănia şi Răcăşdia – Caraş-Severin, Fanfara din Giroc, Vidu Band din Timișoara, Fanfara Casei de Cultură ”Ion Cojar”din Recaș şi Sevens’s Tm Show Band din Timișoara, sunt formaţiile participante.
Programul festivalului începe de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1, de la ora 12:00, continuă cu parada fanfarelor în Piața Victoriei, unde va avea loc un microrecital în fața Operei, iar la Sala Capitol din Timișoara, la ora 17:00, va avea loc spectacolul.
Intrarea se face pe bază de invitații care se găsesc la sediul CCAJ Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1.