FOTO / Dans, cântec, voie bună și oaspeți de seamă la Festivalul de la Valea lui Liman
De 46 de ani români de pretutindeni se-ntâlnesc la Valea lui Liman din dorința de a păstra vie flacăra tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. Sărbătoarea cu caracter predominant folcloric păstrează atmosfera nedeii de odinioară. Dansul, cântecul și voia bună, tarabele comercianților care te ispitesc prin mirosul specific, icoanele, iile sau ulcioarele, umbra pădurii, soarele și răcoarea pârâului rece, te îmbie să poposești măcar pentru câteva ore într-un decor mirific.
Articol de Daniela Bacila, 14 august 2018, 13:27
Primarul comunei Tomești, domnul Costel Medelean, gazda manifestării, a întâmpinat oaspeți de seamă la ediția din acest an: Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, Marilen Pirtea, deputat, rectorul Universității de Vest Timișoara, iar din partea Ministerului pentru românii de pretutindeni a fost prezentă doamna ministru Natalia Elena Intotero.
Spectacolul a fost deschis de românii din Serbia – Fanfara din Iablanca înființată în urmă cu mai bine de 90 de ani și a fost încheiat de românii din Ungaria, Ansamblul „Doina Bihorului”.
Pe parcursul a cinci ore au urcat pe scenă formațiile din Dudești, Ghiroda, Giroc și Boldur, alternând cu recitalurile soliștilor anunțați în acompaniamentul grupului instrumental condus de frații Silviu și Ovidiu Drăgan.
Foto: Constantin Duma (Agerpres)