FOTO / Rezultatele Festivalului – concurs „George Motoia Craiu”, ediţia a XVI-a, de la Oraviţa
Ediţia din acest an a fost cea mai amplă de până acum, aducând la Oraviţa 40 de concurenţi din 11 judeţe ale ţării: Argeş, Alba, Cluj, Caraş Severin, Dolj, Ialomiţa, Maramureş, Sibiu, Sălaj, Timiş, Vâlcea şi din Banatul Sârbesc.
Articol de Daniela Bacila, 19 noiembrie 2015, 13:58
34 dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 27 de ani, între care 12 instrumentişti şi 22 de solişti vocali, au trecut de preselecţie, evoluând în faţa publicului prezent la Casa de Cultură din Oraviţa, care, de-acum poartă numele „George Motoia Craiu”. După dezvelirea plăcii, în deschiderea festivalului, şapte preoţi au oficiat o slujbă de sfinţire iar la mormântul lui George Motoia Craiu, de la Ciclova Română, a avut loc o slujbă de pomenire.
Rezultatele concursului:
Trofeul Festivalului: Alexandru Chira – Sălaj (clarinet şi fluier)
Secţiunea solişti instrumentişti:
Premiul I: Mihaela Piţigoi – Argeş (caval şi fluier)
Premiul al II-lea: Alberto Păuţa – Serbia (clarinet)
Premiul al III-lea: Marius Sperniac – Timiş (clarinet)
Menţiune: Nicolae Blidariu – Caraş Severin (saxofon)
Premiul special al CJCPCT CS: Adrian Radu – Caraş Severin (saxofon)
Premiul Casei de Cultură Oraviţa: Vlad Blaga – vioară – Sălaj
Premiu special – un costum popular realizat de familia Ionaşcu din Câlnic: Ionuţ Popeţ –Caraş Severin (saxofon)
Secţiunea solişti vocali:
Premiul I: Georgiana Necşa – Timiş
Premiul al II-lea: Ionela Sterp – Sibiu
Premiul al III-lea: Ionuţ Cocoş – Ialomiţa
Menţiune: Roxana Rozovlean – Timiş
Premiu special: Florin Mihalache – Bucureşti (repertoriu Banat)
Premiul special al Primăriei Oraviţa: Silvia Timiş – Maramureş şi Mădălina Maier – Cluj
Premiul special al CJCPCT CS: Maria Mihali – Maramureş.
În curând vă vom prezenta selecţiuni din festival.
Foto: Ghiorghe Coadă (Ciclova Română)