?Zile pline pentru finaliştii Festivalului „Lada cu zestre”
Peste 1500 de participanţi la trei dintre secţiunile festivalului care promovează valorile tradiţionale ale judeţului Timiş. Ore întregi de jurizare la coregrafie, muzică şi poezie populară. După pregătiri intense au urmat emoţii, zâmbete, muzică dans şi culoare în cele mai frumoase costume naţionale. Misiune dificilă pentru organizatori şi cele trei jurii. Sediul Centrului de Cultură şi Artă Timiş este cuprins de febra acestei atât de ample manifestări. Secţiunea coregrafie, cu cele 9 categorii, s-a desfăşurat în curtea Instituţiei amenajată pentru spectacole, în ciuda câtorva rafale de ploaie. Secţiunea muzicală,cu cele 8 categorii, s-a derulat în sala festivă de la etajul I iar teatrul popular şi poezia dialectală, la etajul al II-lea.
Articol de Daniela Bacila, 14 mai 2016, 18:25 / actualizat: 22 mai 2016, 22:06
Din cele 53 de localităţi finaliste, 47 au evoluat vineri şi sâmbătă, urmând ca duminică să fie jurizate formaţii din Ghiroda, Belinţ, Dumbrăviţa, Checea, Pişchia şi Deta.
Referindu-ne la secţiunea muzicală, pe care am urmărit-o în detaliu, Lada cu zestre scoate la lumină, la ediţia a X-a, talente autentice nebănuite: de la copii de 5 anişori (care nici nu se încadrează în regulamentul concursului ce prevede limita inferioară de 8 ani, dar care te topesc de drag) până la rapsozi de vârste înaintate, de la doinitori de 10 ani, la instrumentişti pasionaţi şi talentaţi, la grupuri vocale, coruri şi fanfare.
Atmosfera am surprins-o în fotografiile pe care vi le prezentăm în galeria foto:
Daniela Băcilă
Mai multe știri despre folclor găsiți aici.