Manifestări diverse de Ziua Timișoarei cu respectarea restricțiilor în vigoare. În deschidere, spectacol folcloric în Parcul Rozelor / PROGRAM
Ansamblul Timișul al Casei de Cultură Timișoara deschide seria manifestărilor prilejuite de Ziua Timișoarei joi, de la ora 19,00, în Parcul Rozelor. Participă soliștii Andreea Voica, Ionuț Fulea, Carmen Popovici Dumbravă, Ion Drăgan, Dumitru Stoicanescu, Ansamblul Timișul Tineret: Anda Sabados, Alexandra Acs, Ana Maria Moldovan, Ana Gabriela Coțe, Vlad Văcaru, Bianca Opariuc.
Articol de Daniela Bacila, 29 iulie 2020, 15:35
Intrarea se face pe bază de invitații distribuite de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
PROGRAM:
Vineri, în Piața Unirii, vor avea loc concerte de muzică clasică, jazz și muzică ambientală, iar de la ora 21:00, în Parcul Rozelor este programat un Concert Vocal – Simfonic Extraordinar, cu participarea dirijorului Cristian Măcelaru, invitat special fiind astronautul Dumitru Prunariu.
Sâmbătă, de la ora 10:00, Compania Phantasia îi invită pe copii la teatru de păpuși, în Piața Unirii, iar la ora 19Ș00, în Piața Libertății are loc concursul de interpretare Bega Music Festival, cu premiera câștigătorilor. Vor susține recitaluri Andreea Vlas și Dragos Moldovan.
Concursul continuă duminică, cu secțiunea de creație, în cadrul căreia vor concerta Dincolo de Ziduri și Pragu de Sus.
Luni, în 3 august, de Ziua Timișoarei, vor fi depuse coroane de flori la monumentul comemorativ consacrat colonelului Virgil Economu.
La ora 10:30, în Piața Unirii va avea loc un ceremonial militar – religios, dedicate împliniii a 101 ani de la intrarea trupelor române conduse de colonelul Virgil Economu și instalarea administrației românești în Timișoara
La ora 19:15 va începe Festivalul ”Blues pentru Timișoara”. În program: Jazz a la Jais, Bega Blues Band & Cristina Bălan, Sir Blues Vali Racilă și Rareș Totu’s Midnight Sun.
Ora 20:00 în Piața Unirii – premierea concursului de arte vizuale ”Art United” și concerte- muzică clasică, jazz și muzică ambientalăConcerte, spectacole, concursuri, expoziții.
Accesul la manifestări este permis cu respectarea cerințelor legale referitoare la măsurile de distanțare socială și la numărul maxim de spectatori prevăzut de lege.