Măşti româneşti şi dansuri populare la Carnavalul din Tunisia pregătite de Ansamblul “Lugojana”
În perioada 20-27 martie artiştii lugojeni coordonaţi de maestru coregraf, prof. Puiu Munteanu participă la Festivalul “Yasmmine Hamamet Carnaval” din Tunisia.
Articol de Daniela Bacila, 15 martie 2018, 11:26
Aliniindu-se specificului manifestării, pe lângă dansuri din întreaga ţară, Ansamblul folcloric “Lugojana” pregăteşte măşti întălnite în obiceiuri romăneşti precum “Nunta Cornilor” de la Bănia, Valea Almăjului (Caraş-Severin), dubaşii de la Brăneşti (Timiş) şi în tradiţiile de iarnă de pe Valea Prutului (Vaslui) pentru care a apelat la sprijinul colegilor de la Casa de Cultură din Huşi “Alexandru Ciugaru”, coregraf Virgil Solomon.
Peste 1000 de participanţi din mai multe ţări vor alcătui carele alegorice mecanice în care tinerii lugojeni vor etala şi crâmpeie din tradiţiile romăneşti. Le dorim mult succes!