Obiceiurile de la Lăsatul Secului de Paşti păstrate în Banatul montan
Astăzi a început Postul Paştelui. Obiceiurile populare din Caraş Severin desfăşurate în perioada premergătoare Zăpostitului, continuă.
Articol de Daniela Bacila, 27 februarie 2017, 12:46 / actualizat: 28 aprilie 2017, 7:42
„Lunea Cornilor”, este deja binecunoscută în Valea Almăjului, la Bănia. După „Tocma Cornilor” de ieri (foto: Nicolae Borozan, coregraful Ansamblului „Cununiţa” din Bănia), costumele populare vor fi schimbate, astăzi, cu măşti de toate felurile.
Şi la Ciclova Română Făşancul continuă cu „Ziua Urşilor”, lunea, când leoarfele sunt înlocuite cu cojoace, măşti zoomorfe şi clopote multe legate la brâu. În jur de 13 – 14 persoane astfel mascate sunt legate între ele cu lanţuri, colindă pe uliţele satului făcând mult zgomot pentru îndepărtarea spiritelor rele. Celelalte măşti întâlnite la Ciclova sunt numite „mumuiţe”. Marţi este „Nunta Făşancului” iar sâmbăta următoare „Înmormântarea Făşancului”. Ceremonialurile de purificare şi înnoire a timpului, petrecerile se derulează pe parcursul a 4-5 ore în fiecare zi.
La Ocna de Fier, Făşancul a avut loc sâmbătă. După alaiul mascaţilor s-a întins petrecerea la Balul Făşancului.
Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat şi la Moldova Nouă, Vermeş şi Goruia.
Foto: Nick Green, Liz Mellish (Goruia şi Moldova Nouă).