Rămas bun, Petrică Moise…Înmormântarea va avea loc marți, la Chișoda
Trupul neînsuflețit al lui Petrică Moise va fi depus în această seară la Capela de la Cimitirul din Chișoda. Înmormântarea va avea loc marți, 5 octombrie, de la ora 14:00, ne spune soția artistului.
„E atât de minunată viaţa aici, în casa părintească unde am copilărit şi am visat să fiu, să ajung să cânt şi să joc, cum cântau şi jucau sătenii mei, bucuria şi necazul, speranţa şi năzuinţa lor şi a mea.”- spune Petrică Moise, îndrăgitul interpret care a ales să trăiască la Chişoda, satul natal, să cunoască viaţa la ţară, oamenii cu dorurile, nevoile şi visele lor, să le ştie cântecele, să le înţeleagă şi să le tălmăcească apoi prin glasul şi interpretările proprii şi să le dea lumii întregi.
Petrică Moise a văzut lumina zilei la 19 iunie 1947 în sânul unei familii de ţărani. De la mama Persida şi tatăl Aurel a moştenit glasul şi dragostea de cântec. „Alfabetul muzicii”, cum îi place să-l numească, l-a învăţat de la profesoara Gertrude Catona. Datorită ei a ajuns la Liceul de Muzică din Timişoara, la clasa de percuţie a domnului Rininger Mihai. Studiile universitare şi le-a început la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj. Au urmat armata, suplinirile în învăţământ la Ciucea, căsătoria, iar din 1971 s-a întors în Banat, unde şi-a continuat studiile la Facultatea de Muzică din cadrul Institutului Pedagogic din Timişoara. Nume de seamă din învăţământul muzical timişorean şi-au lăsat amprenta pe formarea sa artistică: Ion Românu şi Doru Murgu – la dirijat, Dimitrie Emandi – la teorie şi solfegiu, Ion Odrobot – la folclor, Mihai Cure – canto, Lucia Petroman – pian. S-a bucurat deasemenea de îndrumările maeştrilori Diodor Nicoară şi Sava Ilin şi alţii. În timpul studenţiei a colaborat cu ansamblurile „Mărţişorul” din Cluj şi „Doina Timişului” din Timişoara alături de care îl găsim şi acum după aniversarea a 50 de ani de existenţă a acestei prestigioase formaţii studenţeşti.
Din anul 1975, Petrică Moise s-a dedicat vieţii artistice ca liber profesionist. A cântat cu formaţiile ansamblurilor „Timişul” din Timişoara, „Maramureşul” din Baia Mare, „Ţarina” din Alba Iulia, „Meseşul” din Zalău, „Junii Sibiului” din Sibiu, „Rapsozii Zărandului” din Arad şi altele, reuşind să-şi cucerească spectatorii cu doina cea încărcată de sensuri, specifică românilor, cu cântecele de joc din Pusta Bănăţeană, cu un repertoriu diversificat, atunci când împrejurările o cereau, dar întotdeauna cu bun gust. Turneele de peste hotare, din Italia, Ungaria, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, sau cele din S.U.A., Canada, Australia l-au însufleţit şi i-au dat încredere el, prin forţa şi măreţia cântecului.
Duetul Petrică Moise – Nicoleta Voica a smuls ropote de aplauze şi au invadat sălile de spectacole cu ani în urmă. Pentru tinerii interpreţi, Petrică Moise a fost mereu un dascăl inimos dar şi împătimit, dăruit dar şi sever. Împreună cu grupul instrumental „Virtuozii Banatului” a realizat imprimări de mare valoare. Este unul dintre soliştii care ştie să recunoască meritul instrumentiştilor, mai mult, să-i pună în valoare, să se identifice cu orchestra, să acţioneze în aceeaşi direcţie, empatic. Respectul pentru înaintaşii săi, adevărate modele precum Ion Luca Lighezan, George Motoia Craiu, Pavel Roşu, Efta Botoca sau Ion Cristoreanu, Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Ciobanu, Ana Pacatiuş a fost şi este nemărginit, fapt oglindit în multe din cântecele sale.
Articol de Daniela Bacila, 4 octombrie 2021, 10:41
PETRICĂ MOISE nu mai este? Atât de greu de crezut, de acceptat…
Cine ne va mai insufla acea trăire prin cântec, așa cum doar Petrică știa să o facă?
Cine ne va face să fim atenți la fiecare cuvânt pe scenă sau la microfon, în studio, atunci când vorbim de cântecul NAȚIONAL (așa-i plăcea lui să-l numească)?
Pe Petrică Moise era greu să-l mulțumești, să-l surprinzi, dar și când reușeai, satisfacția era măreață: în ultimii ani am trăit astfel de clipe (doar clipe trecătoare), la Crama 700 de unde am transmis în direct o parte a programului său cu Virtuozii Banatului, pe net pe pagina Radio Timişoara,
http://www.radiotimisoara.ro/2019/02/05/live-video-petrica-moise-si-virtuozii-banatului-promotori-ai-muzicii-traditionale/
, apoi în studio, de ziua lui, înainte de pandemia care ni l-a luat, când am adus Corala Contrast să-i cânte live La mulți ani. Nu-i voi uita expresia, vreodată…
http://www.radiotimisoara.ro/2019/06/17/video-live-petrica-moise-sarbatorit-la-radio-timisoara/
Dumnezeu să-l odihnească în pace,
Drum lin, PETRICĂ MOISE…
Daniela Băcilă