Spectacol folcloric la Teatrul de Artă din Deva, cu surprize discografice
Parte din munca celui mai tânăr ansamblu profesionist din ţară, “Drăgan Muntean” din Deva, va fi păstrată pe două albume ce vor fi lansate în cadrul spectacolului “Târg de toamnă în cetate”, vineri, 18 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Teatrului de Artă din Deva.
Articol de Daniela Bacila, 15 noiembrie 2016, 15:00
Alături de tinerii şi pasionaţii artişti coordonaţi de managerul Cristian Fodor, vor urca pe scenă interpreţii Gheorghiţa Nicolae, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Felicia Stoian, Mihaela şi Ciprian Istrate, Roxana Reche, Alexandru Pal, Lorena Pascu şi Ana Anuţoiu.
Din spectacol nu vor lipsi dansatorii ansamblului pregătiţi de coregraful Mircea Resiga.
Scenografia este semnată de Mariana Lemneaţă iar la conducerea muzicală se află prof.George Cîlţea.
În cei trei ani de existenţă, Ansamblul “Drăgan Muntean” a dovedit că abordarea repertoriului şi punerea lui în scenă se poate face într-o nouă viziune, cu elanul şi îndrăzneala tinereţii dar şi cu pricepere şi eleganţă.