VIDEO – LIVE / Alina și Dani Stancu, povestea muzicală a unei tinere familii din Banat
Tânăra interpretă Alina Stancu ne-a adus de curând o primă serie de înregistrări. Împreună cu soțul ei, Dani, instrumentist cărășan, alături de care s-a lansat în viața muzicală bănățeană în urmă cu 9 ani, își conturează propriul destin colorat de rodul dragostei lor, micuțul David, elev la Liceul de Muzică “Ion Vidu” din Timișoara, în clasa pregătitoare.
Articol de Daniela Bacila, 6 februarie 2019, 15:02 / actualizat: 6 februarie 2019, 16:36
Alina Stancu a crescut la poalele dealurilor Recaș, în satul Herneacova, unde a deprins dragul de cântec de la bunicul ei. Contactul cu Palatul Copiilor din Timișoara la vârsta de 9 ani, sub îndrumarea profesorului Remus Grosu, i-a dat prilejul unei activități artistice care și-a lăsat amprenta pe formarea ei ulterioară. A urmat apoi cursurile Școlii de Arte, clasa prof. Carmen Biruescu. Pe parcursul anilor a colaborat cu Ansamblurile “Datina” din Ghiroda și “Iedera” din Oțelul Roșu, alături de care a fost în numeroase turnee , atât țară cât și în străinătate.
Joi, 7 februarie, după știrile de la ora 9:00, Maria Borțun Popescu vă prezintă în premieră la “Din suflet pentru tine” o parte a repertoriului pe care interpreta și l-a alcătuit, invitându-vă totodată să aflați povestea tinerei familii. Alina și Dani Stancu vor fi în direct la Radio Timișoara într-o ediție pe care o puteți urmări și în format video pe pagina de facebook: Radio Timișoara – LIVE VIDEO.
Ne puteți asculta, joi, 7 februarie, pe AM 630 kHz sau pe www.radiotimisoara.ro/asculta/