?Festivalul folcloric de la Lipova şi-a desemnat câştigătorii
“La izvor de cânt şi dor” este festivalul pe care iniţiatorul lui, domnul Petru Gherman, se străduieşte să-l menţină în circuitul competiţiilor folclorice. Este tot mai greu cu fiecare an şi dacă nu se vor găsi resurse umane şi financiare cu o implicare adecvată, se va pierde, rămânând doar umbra acelor ediţii care, la un moment dat, au avut caracter internaţional pe care şi noi le transmiteam în direct, ediţii la care s-au făcut remarcaţi solişti ce au devenit nume cunoscute în folclorul românesc: Cristian Pomohaci, Petrică Mâţu Stoian, Carmen Popovici Dumbravă, Mariana Anghel şi alţii.
Articol de Daniela Bacila, 5 septembrie 2016, 18:32
La ediţia cu numărul 35 au participat 12 concurenţi din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Ialomiţa.
Tabăra de folclor organizată în colaborare cu Asociaţia cultural-artistică “Făgeţeana” a reunit pentru câteva zile cunoscători ai genului. Duminică, la Biserica din incinta Băilor Lipova, credincioşii prezenţi au putut asculta pricesne interpretate de Felicia Costa şi un grup de la Carani, Violeta Deminescu şi un grup din judeţul Hunedoara precum şi Ionuţ Cocoş, student la Facultatea de Teologie din Constanţa, care a rămas în zonă după Festivalul de la Timişoara.
În urma deliberării juriului, premiile au fost redistribuite cu două premii I, fără premiul al II –lea, două premii III şi menţiuni, ajungându-se la urmărul clasament:
Locul I: Alexandru Pop – jud. Arad şi Ionuţ Cocoş – jud. Ialomiţa
Locul al III-lea: Roxana Rozovlean – jud. Timiş şi Amalia Otea – jud. Hunedoara.
Menţiuni: Vlad Şerban – jud. Arad, Dorinel Gavriluţ Pârvoni – jud. Timiş.
Premiul special al Asociaţiei culturale “Floarea dorului” din Conop, prin domnul Ionel Şoimoşan: Elisabeta Bosioc – jud. Caraş-Severin.