Evenimente culturale și de divertisment, folclor, LIFEstyle: știință- tehnologie, hobby, show-biz & monden
Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroșani, este cunoscut pentru performanţa de a fi primul bărbat din România care a încheiat “Circuitul celor şapte vulcani”.
Peste 100.000 de voturi au fost exprimate în prima săptămână a competiției “Destinația Anului 2024 în România”.
Expoziția organizată de Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Muzeul Leonardo da Vinci din Florenţa va putea fi vizitată timp de două luni.
Evenimentul de lansare a volumului “Omul orchestră. Un jurnal altfel” de Răsvan Popescu are loc marți, 23 aprilie, de la ora 18.30, la Librăria Cartea de Nisip.
Vaporașele “Stelar” de la Șoimuș au reluat cursele de agrement pe apele râului Mureș.
Muzeul Național al Banatului reia expozițiile din ciclul Patrimonium care prezintă bunuri culturale intrate în colecțiile sale în ultimul an.
Odată cu venirea primăverii, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, devine un loc favorit pentru turiştii iubitori de istorie.
Organizația de Management al Destinației în colaborare cu Asociația Patronală Horetim organizează, în premieră, Picnic Atipic.
Țara Morilor de apă din Banat așteaptă din nou vizitatori cu preparate tradiționale și ateliere de măcinat făina în mod tradițional.
Competiția cicliste Poli Bike Challenge este organizată de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas și este susținut de parteneri din mediul privat.
Radio Timișoara este, ca în fiecare an, partener media al Festivalului “Drăgan Muntean”
Ceremonia Schimbului de Gardă, așa cum avea loc în urmă cu 300 de ani, trece la programul de vară.
Vernisajul este programat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Bastion, expoziția fiind deschisă până în 10 mai.
Automobilele de epocă revin, la final de săptămână, în Piața Unirii din Timișoara.
Finalistele competiţiei “Destinaţia Anului” se aleg pe baza mai multor criterii iar pentru desemnarea câştigătorilor se iau în considerare şi voturile publicului.
Bisericile din lemn din vestul țării și din zona Olteniei sunt prezentate astăzi într-un documentar inedit, la Timișoara.
Mai multe localități și obiective turistice din zona de vest a țării concurează în cea mai importantă competiție pentru destinații turistice.
Coregraful Marius Boblea spune povestea lui și a ansamblului, dar și a dragostei uriaşe de cântec şi joc românesc, miercuri, de la ora 10, în emisiunea “Din suflet pentru tine”, pe 630 kHz.
Banca Națională a României aniversează 144 de ani de la înființare.
Muzeul Național de Artă din Timișoara va găzdui expoziția de fotografie a lui Liviu Stănescu, „Am fost la capătul lumii”.
Ediția din luna mai a evenimentului Banat Brunch le propune turiștilor atelier de preparat brânză la stână.
Domeniul Regal Săvârșin iși redeschide porțile pentru noul sezon turistic din data de 27 aprilie.
Opera Națională Română din Timișoara prezintă, duminică, 21 aprilie 2024, ora 18:00, CREAȚIUNILE LUI PROMETEU / BODIES & EMOTIONS - PREMIERĂ. Interviu cu regizorul și coregraful spectacolului coupé.
Adrian Ahriţculesei este cunoscut pentru performanţa de a fi primul bărbat din România care a încheiat “Circuitul celor şapte vulcani”.
Castelul Corvinilor a fost decor pentru zeci de producții cinematografice, de-a lungul anilor.
Peste 70 de artiști tatuatori vor fi prezenți la Timișoara, la a doua ediție Internațional Tatoo Convention.
Lucrările de conservare a sitului arheologic Tibiscum, pentru a fi deschis vizitatorilor, ar putea începe de la 1 mai.
Castelul Corvinilor a fost decor pentru zeci de producții cinematografice, de-a lungul anilor.
Transformarea Casei Maghiare din Timișoara continuă cu deschiderea unui un magazin cu produse „Hungarikum”, marcă înregistrată acordată de Ministerul Agriculturii din Timișoara.
Traseele de cicloturism din județul Hunedoara sunt pregătite pentru amatorii de pedalare care vor să îmbine sportul în natură cu vizitarea monumentelor istorice.
Ansamblul PERCUTISSIMO pornește astăzi în turneul „riTM în Banat” și va susține recitaluri în 11 localități din vestul țării.
Universitatea Politehnica din Timișoara organizează un eveniment special, al cărui invitat va fi maestrul internațional de șah Garry Kasparov.
Comuna timișeană Margina va avea două Puncte gastronomice pentru turiști.
Salonul internațional de inventică INVENTCOR este organizat la Deva, în perioada 4 – 6 aprilie, de cunoscutul inventator Corneliu Birtok Băneasă.
Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”, dirijat de Iosif Todea, prezintă lucrări corale din creația compozitorului norvegian Ola Gjeilo, în primă audiție, la Timișoara.
“Gala Premiilor Radio România Cultural” are loc în data de 22 aprilie, de la ora 19.00, Teatrul Odeon din București.
Castelul Corvinilor de la Hunedoara a trecut la programul de vară, astfel că turiștii vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-l vizita.
Toate secțiunile Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” aduc în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul...
Workshop pentru interpreții lirici și lansarea cărților semnate de regizoare, la UVT – Facultatea de Muzică și Teatru.
Aproximativ o sută de copii au pornit, astăzi, la o vânătoare de ouă, în prima de a Paștelui catolic, la Basilica Papală Maria Radna din Arad.
Alaiul Primăverii a deschis Târgul de Paști de la Timișoara, în ziua în care creștinii romano-catolici și protestanți sărbătoresc prima zi de Paște.
Parcurile din zona centrală a Timișoarei s-au transformat în grădini cu lalele multicolore.
Târgul de Paști se deschide oficial, duminică, în Piața Libertății din Timișoara.
Sute de copii din Arad s-au împrietenit cu jandarmii cu ocazia evenimentului organizat pentru a marca Ziua Jandarmeriei Române.
Vânătoarea de ouă este cel mai așteptat moment al duminicii Paștelui la Basilica Papală Maria Radna din județul Arad.
Biciliștii au din nou posibilitatea să pedaleze, în weekend, pe pista de pe marginea râului Bega până în Serbia.
Sanctuarul neolitic de la Parța devine unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat la final de săptămână.
Compozitorul Ilie Stepan și formația Pro Musica au primit Ordinul “Pentru Merit” în grad de Cavaler la împlinirea a 50 de ani de la debutul trupei.