Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.
Complexul “Băile Daco-Romane” se întinde pe o suprafață ded 23.000 de metri pătraţi.
Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2024, 21:28
Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile Daco-Romane” sunt pregătite pentru turiştii care doresc să se bucure de apă şi soare.
Localitatea Geoagiu Băi este clasificată ca staţiune de interes naţional, având capacităţi de cazare de toate categoriile. Unele hoteluri sunt deschise pe tot parcursul anului şi dispun de baze de tratament puse la punct.
Calităţile benefice pentru sănătate ale apelor termale de la Geoagiu Băi sunt cunoscute încă de pe vremea romanilor, în urmă cu 2.000 de ani. Compoziţia acestora le recomandă în tratamentul unor afecţiuni ale aparatului locomotor, ginecologice, boli de nutriţie, metabolice şi dermatologice.
Staţiunea Geoagiu Băi este amplasată la o altitudine de 350 de metri şi beneficiază de o climă continentală blândă, fără vânt puternic sau geruri mari.
Aerul ozonat şi mereu împrospătat de brizele montane recomandă staţiunea şi pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii sau nevroze.
Foto: Discover Hunedoara