Via Transilvanica, unul dintre cele mai apreciate trasee turistice în Hunedoara
Unul dintre cele mai noi trasee turistice din judeţul Hunedoara este Via Transilvanica, tronsonul care reuneşte unele dintre cele mai cunoscute obiective istorice din judeţ.
Articol de Radio Timișoara, 2 mai 2024, 08:00
Via Transilvanica este un traseu mai degrabă submontan. În ceea ce privește tronsonul care străbate județul Hunedoara, sunt circa 140 km care pot fi parcurși la pas, în mai multe etape.
Traseul este într-o stare foarte bună, iar indicatoarele sunt vizibile, explică șeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Turiștii pot campa sau se pot caza la diverse pensiuni care se găsesc pe internet sau în ghidul Via Transilvanica. Dincolo de peisajele de vis, drumeții pot degusta din gastronomia locală.
“În zona din județul Hunedoara are aproximativ 140 km. Drumul începe de la Romoșel, deci intrarea de la Cugir spre județul Hunedoara din Alba și se termină la ăorțile Transilvaniei, Sarmizegetusa Ulpia Traian, pe vechiul traseu al căii ferate cu cremalieră. Traseul din județul nostru este undeva la opt sau nouă etape de parcurs, fiecare câte 15-20 km, poate nici atât în unele porțiuni. Este un traseu ușor și mediu, însă el poate fi parcurs și pe porțiuni mai scurte, deci trebuie să te uiți pe hartă să vezi ce porțiune îți alegi”, spune Ovidiu Bodean.
Peisaje și monumente istorice
Turistul care urmează Via Transilvanica va rămâne uimit de peisaje dar și de monumentele istorice pe care le va întâlni pe traseu.
“Atinge foarte multe puncte extrem de importante și de interesante din județul nostru, cum ar fi Ciungu Mare, un peisaj extraordinar cu case, vezi un pic cum este interpretată și și tradiția locală. Pe urmă trece pe la Sarmizegetusa Regia, ctățile dacice de acolo sus la Târsa unde este iarăși un peisaj extraordinar, Fundătură Ponorului, ceea ce ar trebui să vadă cam toată lumea. E o zonă extraordinară. De acolo se coboară în Ponor, pe urmă se trece pe sub poalele Retezatului, de la Hobița spre Cetatea Mălăiești, Rău de Mori, după care finalul este Clopotiva, Sarmizegetusa Ulpia Traiana cu ieșire spre Bucova pe traseul căii ferate cu cremalieră”, mai spune Ovidiu Bodean.
Via Transilvanica se poate străbate și cu bicicleta, traseul fiind unul abordabil pentru cicliști.
Foto: www.gohunedoara.com