Acțiune de stropire contra țânțarilor la Pecica
O nouă campanie de stropire împotriva țânțarilor va avea loc în orașul Pecica. Acțiunea se va desfășura vineri, de la ora 20:00, atât în orașul arădean, cât și în satele aparținătoare.
Articol de Radio Timișoara, 8 iulie 2021, 06:00
Chiar dacă stropirea din avion este mai costisitoare, autoritățile locale au ales această variantă pentru a obține rezultate mai bune decât acțiunile din anii trecuți, efectuate de la sol, cu termonebulizatorul.
Cetățenii sunt rugați să închidă geamurile pe durata acțiunii, iar apicultorii să ia măsurile necesare.
În caz de vreme nefavorabilă, acțiunea se amână la o dată anunțată din timp.