Avarii la rețeaua de apă din Timișoara și alte trei localități
Lucrările de remediere a unor avarii la rețeaua de distribuție a apei duc la întreruperea furnizării apei reci pe mai multe străzi din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 9 septembrie 2019, 08:43
Aquatim anunță că astăzi va fi oprită apa rece la imobilele de pe străzile Cloșca, Martir Maria Andrei, Leonard, Dâmbovița, Ciordaș. De asemenea, vor rămâne fără apă rece consumatorii din Remetea Mare, Moșnița Nouă și Ghiroda.
La reluarea alimentării în regim normal este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.