Cartierul Aeroport rămâne fără apă rece, două zile consecutiv
Aquatim anunță că în zilele de 25 şi 26 noiembrie, între orele 9 și 15 va opri alimentarea cu apă in cartierul Aeroport, din Timisoara pentru spalarea rețelei de distribuție din zonă.
Articol de Radio Timișoara, 25 noiembrie 2019, 06:07
Programul de spălare a rețelelor continuă în localitatea Giarmata Vii, în perioada 26 noiembrie – 6 decembrie, de luni până vineri, între orele 9 și 17.
Spălarea conductelor se va face cu utilaje speciale, cu un amestec de apă și aer sub presiune și urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile.
Consumatorilor li se recomandă să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.