Defecțiune la Colterm. Fără apă caldă și încălzire în zona centrală a Timișoarei
Timișorenii care locuiesc în zona centrală vor rămâne astăzi fără apă caldă și încălzire.
Articol de Radio Timișoara, 27 februarie 2019, 05:30 / actualizat: 27 februarie 2019, 7:56
Colterm anunță că întrerupe astăzi, între orele 8:00 și 18:00, furnizarea apei calde și a încălzirii la punctul termic 22A. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice la rețeaua primară.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Doicești, Eugeniu de Savoya, G. Coșbuc, Matei Corvin, Mercy, Oituz, P-ța Dr. Russel, P-ța Unirii, Paul Chinezu, Palanca, Rodnei, Vasile Goldiș.
La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, iar consumatorii sunt sfătuiți să evite folosirea apei în scopuri menajere până la limpezirea ei.