Defecțiune la rețeaua Colterm în sudul Timișoarei. Zonele Calea Șagului și Rebreanu rămân fără apă caldă

Articol de Radio Timișoara, 26 august 2016, 05:15
Colterm anunță că oprește furnizarea apei calde la punctele termice 81, 82 și 83, precum și la modulul tehnic situat pe strada Luceafărul nr. 9-11. Întreruperea este programată între orele 8:00 și 18:00 și este necesară pentru remedierea unei defecțiuni de pe rețeaua termică primară.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: C. Şagului, Hebe, Iris, L. Rebreanu, Lidia, Luceafărul, Mătăsii, Munţilor, Mureş, Ranetti, Săgeţii, Castanilor, Genezei, Hărniciei, Herculane, Iederii, Inului, Izlaz, Mierlei, Muzicescu, Râului, Viitorului, Zarand şi Sabinei.