Defecțiune tehnică la Colterm. Se oprește apa caldă pe câteva străzi din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2019, 06:00
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2019, 06:00
Timișorenii care locuiesc în zonele Gheorghe Lazăr și Borsec rămân astăzi fără apă caldă la robinete.
Colterm anunță că întrerupe, între orele 8:00 și 20:00, furnizarea apei calde la punctele termice 30 și 31. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni termice la rețeaua primară.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Borsec, Gh. Lazăr (parțial), Liszt (Onești).
La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, iar consumatorii sunt sfătuiți să evite folosirea apei până la limpezirea ei.