Deva rămâne fără apă rece până mâine din cauza unei firme care introduce rețeaua de fibră optică
Foto: primariadeva.ro
Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2017, 14:25 / actualizat: 11 iunie 2017, 8:06
Primăria Deva anunță că furnizarea apei potabile este sistată din această seară, de la ora 20:00, până sâmbătă dimineață la ora 7:00. Măsura este necesară din cauza avariei produse la conducta magistrală de aducțiune, aparținând ApaProd SA Deva, în zona localității Batiz. Avaria a fost produsă de o firmă care efectuează lucrări de introducere a rețelelor de fibră optică.
Actualizare:
Primăria Municipiului Deva a anunțat că, potrivit reprezentanţilor S.C. ApaProd S.A Deva, reparaţia la conducta DN 1000, în localitatea Batiz, s-a încheiat în timp util, astfel încât nu a mai fost necesară sistarea furnizării apei potabile în Deva.
Foto: primariadeva.ro